Uniunea Europeană: Parlamentul şi statele membre au căzut de acord asupra bugetului Uniunii pentru 2023

Viceministrul ceh de finanţe Jiri Georgiev a anunţat în noaptea de luni spre marţi că negociatorii din Parlamentul European şi guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au convenit asupra bugetului pentru anul viitor, care cuprinde angajamente de peste 186 de miliarde euro, transmite dpa.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 08:53
Uniunea Europeană: Parlamentul şi statele membre au căzut de acord asupra bugetului Uniunii pentru 2023

Sursă: Agerpres

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns luni la un acord cu privire la bugetul UE pentru 2023, care are ca obiect angajamente în valoare de 186,6 miliarde euro şi plăţi în valoare de 186,7 miliarde euro, informează un comunicat de presă al Comisiei Europene (CE).

Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru a contribui la atenuarea consecinţelor grave ale războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei în această ţară, dar şi în vecinătatea sudică şi în statele membre.

Bugetul ar sprijini, de asemenea, redresarea durabilă aflată în curs în urma pandemiei de COVID-19 şi ar proteja şi ar crea locuri de muncă. Ar atrage investiţii suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală şi mai rezilientă, protejând în acelaşi timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa şi din întreaga lume, se precizează în comunicatul executivului comunitar.

„Bugetul convenit prevede alocarea a 14,7 miliarde euro pentru a-i sprijini pe vecinii noştri, precum şi pentru dezvoltarea şi cooperarea internaţională; 1,5 miliarde euro pentru Fondul pentru azil, migraţie şi integrare şi 956,8 milioane euro pentru Fondul de gestionare integrată a frontierelor; 3 miliarde euro pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei, în favoarea unei infrastructuri de transport actualizate şi de înaltă performanţă în vederea facilitării conexiunilor transfrontaliere; 295,2 milioane euro pentru mobilitatea militară în vederea îmbunătăţirii mobilităţii civile şi militare”, se arată în comunicatul CE.

De asemenea, se vor aloca 3,7 miliarde euro pentru Erasmus+ în scopul de a investi în tineri, inclusiv în elevii şi studenţii care fug din Ucraina şi 332,8 milioane euro pentru sectoarele culturale şi creative prin intermediul programului „Europa creativă”.

Potrivit sursei citate, 62,9 miliarde euro vor reprezenta angajamentele pentru a sprijini redresarea în curs, stimulând investiţiile în coeziunea economică, socială şi teritorială, iar 53,6 miliarde euro pentru politica agricolă comună şi 1,1 miliarde euro pentru Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, pentru fermierii şi pescarii din Europa, dar şi pentru consolidarea rezilienţei sectorului agroalimentar şi a sectorului pescuitului şi pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor.

Totodată, 12,4 miliarde euro vor fi alocaţi pentru programul Orizont Europa, 602,8 milioane euro pentru Programul privind piaţa unică, în scopul de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii din întreaga Uniune şi 739,3 milioane euro pentru programul „UE pentru sănătate”.

Nu în ultimul rând, din bugetul anual al UE, o sumă de 1,5 miliarde euro va merge în Fondul pentru o tranziţie justă în scopul de a asigura faptul că tranziţia către neutralitatea climatică este benefică pentru toţi, 755,5 milioane euro în cadrul programului LIFE pentru sprijinirea mediului şi a politicilor climatice, în timp ce suma de 309,9 milioane euro va fi alocată pentru Fondul pentru securitate internă, 945,7 milioane euro pentru Fondul european de apărare în scopul de a sprijini autonomia strategică şi securitatea europeană şi 157 milioane euro pentru Actul privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziţii publice în comun.

„În aceste vremuri dificile, Europa demonstrează că poate acţiona în beneficiul tuturor. Bugetul convenit astăzi va contribui la abordarea consecinţelor războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei printr-o mai mare finanţare, inclusiv pentru migraţie, culoare de solidaritate, aprovizionare suficientă cu energie, dar şi prin sprijinirea ţărilor UE care acceptă persoanele ce fug din Ucraina”, a declarat comisarul pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.

În paralel cu bugetul anual pentru 2023, ţările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU şi de Mecanismul de redresare şi rezilienţă, aflat în centrul implementării acestuia.

Bugetul anual pentru 2023 va fi acum adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European. Votul în plen, care va marca sfârşitul procesului, este programat în prezent pentru 23 noiembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...