Vienna Insurance Group – Profitul net a crescut cu 10%, în primele nouă luni

Profitul net al Vienna Insurance Group în primele nouă luni ale anului a ajuns la 302,4 milioane de euro, în creştere cu 10,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 10:11
Vienna Insurance Group - Profitul net a crescut cu 10%, în primele nouă luni

În contextul unor provocări geopolitice şi economice majore, Vienna Insurance Group (VIG) a consemnat o evoluţie foarte bună în primele trei trimestre din 2022. Toţi indicatorii cheie au continuat să se îmbunătăţească în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Agerpres.

„Desigur, ca orice altă companie, resimţim efectele situaţiei actuale, inflaţia fiind cel mai important factor în acest context. Situaţia de faţă conduce, între altele, la creşterea cheltuielilor cu daunele, ceea ce pune presiune asupra evoluţiei ratei combinate. Cu toate acestea, suntem încrezători că strategia noastră axată pe o amplă diversificare ne va permite să gestionăm eficient riscul inflaţiei, per ansamblu. O evaluare recentă a riscurilor a demonstrat că pieţele noastre cele mai mari din punct de vedere al volumului sunt bine poziţionate datorită măsurilor luate şi politicii actuale de preţuri. Avem încredere în continuare în potenţialul de creştere pe termen lung al regiunii ECE, în special datorită prognozelor actuale pentru această zonă, ce sunt din nou cu mult peste prognozele ce vizează zona euro”, a explicat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.

Având în vedere situaţia actuală şi cu condiţia ca până la finele anului să nu intervină fluctuaţii şi factori perturbatori externi neaşteptaţi, compania estimează un volum total al primelor de cel puţin 12 miliarde de euro în 2022 şi un profit înainte de impozitare care să depăşească rezultatul de anul trecut, de 511 milioane de euro, a precizat aceasta.

Valoarea totală a primelor a crescut în primele nouă luni ale anului 2022 cu 13,6%, în termeni anuali, până la 9,530 miliarde de euro. Aceasta include în premieră rezultatul companiilor de asigurare achiziţionate recent în Ungaria şi Turcia, care reprezintă 3% din totalul primelor, adică 291 de milioane de euro, precizează compania.

Toate liniile de business şi pieţele VIG au consemnat o creştere a primelor. Cu excepţia asigurărilor de viaţă cu primă unică (+3,1%), toate liniile de business au înregistrat rate de creştere de două cifre (RCA +21%, CASCO +13,6%, proprietăţi şi răspunderi +15,3%, asigurări de sănătate +11,8%, asigurări de viaţă cu primă regulată +10%).

Având o valoare de 413,4 milioane de euro, profitul înainte de impozitare s-a situat cu circa 10% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul financiar (excluzând companiile consolidate prin punere în echivalenţă), situat la 479,2 milioane de euro, a scăzut cu 8,4% în raport cu anul trecut, în special din cauza măsurilor deja luate în primul şi al doilea trimestru al anului pe fondul expunerii pe obligaţiuni guvernamentale şi corporative din Rusia.

Investiţiile Grupului, incluzând numerarul şi echivalentele în numerar, se situau la data de 30 septembrie 2022 la nivelul de 34,1 miliarde de euro. Profitul (anualizat) pe acţiune a crescut în perioada menţionată de la 2,86 euro la 3,07 euro (+7,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să se întâlnească luni dimineaţa cu liderii fostei coaliţii de guvernare - PSD, PNL, USR, UDMR - pentru a discuta despre formarea unei majorităţi care să......
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra ...
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...