Lăzăroiu: Băsescu este un om delicat. Printre politicieni, am văzut atâtea cârpe

Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, îi atacă pe politicieni, spunând că a văzut pe scena politică "atâtea cârpe” încât s-a întrebat „cine naiba i-a adus pe ăştia aici”. Într-un interviu pentru VoxPublica, Lăzăroiu îl descrie pe Băsescu-omul şi pe Băsescu-politicianul, dar pune şi etichete dure partidelor politice.
Economica.net - J, 08 dec. 2011, 11:47

„Băsescu – omul e prietenos şi delicat. Au fost situaţii în care ar fi putut fi mai categoric cu mine, dar m-a menajat. Băsescu-politicianul e definit de momentul mai 2010, când a anunţat tăierile de salarii şi pensii.  El ştia exact ce va urma, ştia în ce situaţie suntem, ştia că îşi pune pe toată lumea în cap, dar a avut sânge rece şi a fost ca o ghilotină”, spune Lăzăroiu pentru voxpublica.realitatea.net.

În opinia lui Lăzăroiu, cei de la PNL sunt nişte „loseri nefericiţi” care „se ascund în spatele unei gogoşi”, în timp ce cei de la PSD sunt „prea înfometaţi, fără direcţie, manipulabili”.

Fostul ministru al Muncii îşi menţine şi criticile la adresa PDL, acuzând „lipsa de viziune, lipsa de curaj” a acestui partid. „Mă rog, a zis bine Blaga, fără Băsescu ei nu erau”, completează Lăzăroiu.

Despre UDMR, Lăzăroiu este la fel de tranşant: „Cu excepţia lui Markó Béla şi încă vreo câţiva, nişte românaşi înveliţi în drapelul Ungariei.”

Lăzăroiu mai spune că nu înţelege cum au ajuns unii în politică dacă nu văd decât de azi pe mâine sau nu sunt capabili să îşi înfrunte adversarii.

„Am văzut atâtea cârpe pe scena politică, m-am tot întrebat: cine naiba i-a adus pe ăştia aici?. Am văzut oameni fără onoare, oameni lipsiţi de convingeri sau de viziune. Le explici ceva şi se mai dau şi doctori în politică, te privesc de sus. (…) În politică se presupune că ai de a face cu lideri şi când colo te întâlneşti cu nişte soldăţei de plastelină”,  susţine Lăzăroiu.

Fostul consilier îi atacă şi pe analiştii politici, spunând: „Rar mi-a fost dat să văd atâta incompetenţă şi mizerie ca în clasa analiştilor politici de la noi. I-aş compara cu o armată de orbi plini de ură, care, pe lângă faptul că nu pricep absolut nimic din ce se întâmplă în jur, îşi dau şi aere de mari filosofi. N-am văzut ceva mai detestabil. Îi iubesc pe politicieni când mă uit la unii comentatori”.

Lăzăroiu nu a dorit însă să comenteze informaţiile cu privire la numirea sa în funcţia de director al TVRM.

„Nu vreau să comentez prea mult speculaţiile care s-au făcut. Eu am un obiectiv şi o să îl ating. Şi eu nu mă sucesc”, a spus Lăzăroiu.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fritz spune că i-a transmis lui Tomac că este puțin probabil ca USR să-i susțină guvernul și că partidul are mai multe întrebări cu privire la posibilii miniștri
Fritz spune că i-a transmis lui Tomac că este puțin probabil ca USR să-i susțină guvernul și că partidul are mai ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, i-a transmis premierului desemnat Eugen Tomac faptul că este puţin probabilă o susţinere pentru Guvernul pe care îl va propune, dar că decizia aparţine......
Decizie ICCJ: Soldul negativ de TVA acumulat se poate reporta, fără a se prescrie. Implicații pentru contribuabili
Decizie ICCJ: Soldul negativ de TVA acumulat se poate reporta, fără a se prescrie. Implicații pentru contribuabili
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) unifică practica judiciară și aduce, totodată, o clarificare asupra modului ...
Dezastru pe piața cripto. Bitcoin a scăzut până la cel mai mic nivel din octombrie 2024
Dezastru pe piața cripto. Bitcoin a scăzut până la cel mai mic nivel din octombrie 2024
Bitcoin a scăzut la 59.100 de dolari săptămâna trecută, atingând cel mai scăzut nivel din octombrie 2024.
Comisarul european pentru apărare cere mai puţină fragmentare în domeniul convenţional şi în proiecte de apărare nucleară
Comisarul european pentru apărare cere mai puţină fragmentare în domeniul convenţional şi în proiecte de apărare ...
Comisarul european pentru apărare şi spaţiu Andrius Kubilius a îndemnat luni ţările Uniunii Europene să depăşească ...