Sondaj: Mai mult de jumătate dintre copii spun că profesorii cer bani pentru fondul clasei

Mai mult de jumătate dintre copiii din comunităţile dezavantajate spun că profesorii le cer bani pentru fondul clasei ca să ia diverse materiale, relevă un sondaj realizat de World Vision România, care aminteşte că Legea Educaţiei şi Constituţia prevăd că accesul la învăţământ este gratuit şi obligatoriu.
AGERPRES - vin, 18 nov. 2022, 12:18
Sondaj: Mai mult de jumătate dintre copii spun că profesorii cer bani pentru fondul clasei

O treime dintre copii susţin că, în clasa lor, profesorii discriminează elevii, în baza capacităţii intelectuale, aspectului fizic, religiei, îmbrăcăminţii sau dizabilităţii, în timp ce 45% spun că sunt colegi care discriminează alţi elevi.

Fundaţia World Vision România anunţă, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, demararea campaniei „Autorităţi La Sat”, prin care încurajează politicienii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor statului să meargă în comunităţile vulnerabile, decidenţii putând astfel să identifice direct nevoile elevilor şi apoi să promoveze măsuri prin care să protejeze drepturile tuturor copiilor.

Campania este lansată în contextul în care pe 20 noiembrie se marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

Prima vizită este realizată vineri de ministrul Ligia Deca, alături de Cristina Cuculas, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Cătălina Galer, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, europarlamentarul Dragoş Pîslaru, subprefectul de Bucureşti Jean Badea, inspectorul şcolar de educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare ISJ Ialomiţa, Gica Dinu, şi inspectorul pentru management instituţional la ISJ Ialomiţa, Ileana Buzea.

Oficialii vor vizita o şcoală şi un liceu din două comunităţi dezavantajate din judeţul Ialomiţa, unde World Vision România implementează programul „Pâine şi Mâine”, respectiv „Vreau în clasa a 9-a”, care au ca scop creşterea nivelului de bunăstare al copiilor şi reducerea abandonului şcolar.

Potrivit sondajului realizat de World Vision, 52% dintre elevi mai susţin că ei sau colegii lor au fost daţi afară din clasă de către profesori ca pedeapsă pentru un comportament pe care pedagogii l-au perceput ca deranjant sau deviant, iar 6 din 10 copii (59%) afirmă că nu primesc note mici drept pedeapsă.

Cercetarea mai relevă că 70% dintre copii afirmă că profesorii le cer să aducă bani de acasă pentru culegeri şi alte caiete speciale cu exerciţii de lucru, iar 51% spun că li se cer bani şi pentru fondul clasei ca să cumpere materiale pentru desfăşurarea orelor – topuri de hârtie şi markere la bureţi, cretă.

Mai mult de patru din zece (43%) dintre elevii respondenţi au arătat că nu au fost consultaţi, anul trecut, nici măcar o dată de către profesori referitor la predarea şi evaluarea din clasă, în timp ce 28% spun că li s-a cerut doar o singură dată feedback în anul şcolar trecut.

„Drepturile copilului, stipulate în Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului şi alte acorduri internaţionale, cât şi în legislaţia naţională, sunt încălcate zi de zi în rândul copiilor din România, situaţia fiind cu atât mai gravă în comunităţile vulnerabile”, se arată în comunicatul World Vision România.

Potrivit sondajului realizat de Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România în rândul a 659 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici, unul din cinci copii, respectiv 21%, spune că petrece zilnic, în medie, între trei şi patru ore pentru teme şi alte activităţi de învăţare în afara programului şcolar. Unul din zece adolescenţi (14%) petrece chiar şi mai mult de patru ore.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip Geran-2, provenind din Federația Rusă și......
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...