Denis Şmîhal: Ucraina a primit de la începutul războiului ajutoare de 23 de miliarde de dolari

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a declarat vineri că, de la începutul invaziei ruse şi până în prezent, Ucraina a primit 23 de miliarde de dolari (22,24 de miliarde de euro) sub formă de ajutor internaţional, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 18 nov. 2022, 21:53
Denis Şmîhal: Ucraina a primit de la începutul războiului ajutoare de 23 de miliarde de dolari

„Ucraina simte sprijinul ferm al lumii în lupta noastră pentru libertate şi independenţă”, a declarat premierul ucrainean, care l-a primit vineri la Kiev pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Din cele 23 de miliarde de dolari, 4,8 miliarde de dolari (4,6 miliarde de euro) provin de la Uniunea Europeană, iar 8,5 miliarde de dolari (8,2 miliarde de euro) au fost furnizate de SUA, a adăugat el, citat de agenţia Interfax.

Potrivit lui Şmîhal, aceste fonduri au fost folosite pentru a finanţa, între altele, plata salariilor funcţionarilor, plata pensiilor, burselor şi a ajutoarelor de stat.

„Anul viitor sprijinul ţărilor aliate şi ale instituţiilor financiare internaţionale va fi de mare importanţă pentru noi”, a subliniat premierul ucrainean.

În perspectiva anului 2023, Kievul se bazează să primească ajutoare din partea UE în valoare de 18 miliarde de euro, suficient pentru a acoperi deficitul bugetar în privinţa cheltuielilor care nu au legătură cu apărarea ţării.

Dombrovskis a menţionat că o primă tranşă ar putea fi deblocată în ianuarie 2023, dar a amintit că programul de asistenţă macrofinanciară este condiţionat de mai multe aspecte, între care buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei.

„Va trebui să semnăm un memorandum de înţelegere, pentru care aşteptăm aprobarea finală a programului din partea parlamentarilor”, a subliniat el.

În 2023, guvernul ucrainean se aşteaptă să primească 370 de milioane de dolari (364 de milioane de euro) din partea SUA, pe care Congresul urmează să-i aprobe, a precizat Şmîhal.

Premierul ucrainean a mai spus că o a treia componentă a ajutorului financiar internaţional va fi reprezentată de un nou program de cooperare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...