Zelenski: Rusia a tras mii de rachete asupra Ucrainei, de la începutul războiului şi până în prezent

De la începutul războiului împotriva Ucrainei, Rusia a tras până în prezent aproximativ 4.700 de rachete asupra unor ţinte din ţara vecină, potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de dpa.
AGERPRES - lun, 21 nov. 2022, 07:54
Zelenski: Rusia a tras mii de rachete asupra Ucrainei, de la începutul războiului şi până în prezent

„Sute de oraşe ale noastre au fost practic arse, mii de oameni au fost ucişi, sute de mii au fost deportaţi în Rusia”, a declarat Volodimir Zelenski duminică într-un mesaj video către Conferinţa şefilor de stat şi de guvern din statele francofone (summitul Francofoniei), organizată la Djerba (Tunisia), scrie Agerpres.

„Şi milioane de persoane au părăsit Ucraina pentru a se adăposti de război în alte ţări”, a continuat el.

Numai marţea trecută, a spus el, Rusia a tras aproape 100 de rachete în direcţia Ucrainei. „O sută de rachete diferite împotriva oraşelor noastre, împotriva clădirilor rezidenţiale, asupra afacerilor noastre, împotriva centralelor electrice”, a spus Volodimir Zelenski.

Ca urmare a acestor atacuri, peste 20 de milioane de oameni au rămas temporar fără electricitate, a subliniat el. Volodimir Zelenski a cerut ajutorul statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

„Ucraina vrea cu adevărat pace. Dar pentru a restabili pacea, avem nevoie de sprijin”, a spus el. Revenirea la pace este foarte posibilă, a adăugat preşedintele ucrainean. „Dar este posibilă doar dacă toată lumea înţelege că nimeni din lume nu merită nici măcar o singură zi de teroare”, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de dpa.

Te-ar mai putea interesa și
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat anomalii
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat ...
Comparația între ROBOR și LIBOR pe fondul acuzațiilor de manipulare a acestor piețe este neavenită, modalitatea e stabilire a celor doi indici este total diferită. În plus, analiza evoluției......
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică ...
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor UPDATE
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță luni restricții pe drumul național DN 1, ...
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice pentru România
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice ...
Rata anuală a inflaţiei se reduce uşor în luna iunie, iar în trimestrul al treilea va consemna o scădere substanţială, ...