Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2023 şi ce ajutoare vor primi cei cu cele mai mici indemnizaţii

PENSII 2023 - Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat luni seara că în şedinţa Coaliţiei s-a decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu anul viitor şi acordarea unui sprijin pentru pensionarii cu pensii până la 3.000 de lei în două tranşe. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că de la 1 ianuarie toate pensiile vor creşte cu un 12,5%, deci punctul de pensie va fi de 1.784 de lei şi se va continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei.
AGERPRES - mar, 22 nov. 2022, 07:44
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2023 şi ce ajutoare vor primi cei cu cele mai mici indemnizaţii

MAJORARE PENSII 2023 – Ciucă: Punctul de pensie va creşte cu 12,5%; sprijin pentru cei cu pensii până în 3.000 de lei – în două tranşe

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat luni seara că în şedinţa Coaliţiei s-a decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu anul viitor şi acordarea unui sprijin pentru pensionarii cu pensii până la 3.000 de lei în două tranşe, scrie Agerpres.

„În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:

  • 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei,
  • 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei,
  • 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei.

Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023″, a scris Ciucă pe pagina de Facebook.

El a arătat şi că persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

„Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare”, a mai scris premierul.

Ciucă a precizat că s-a convenit şi ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de procente.

„Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a menţionat el.

Ciolacu: De la 1 ianuarie toate pensiile vor creşte cu 12,5%; punctul de pensie va fi de 1.784 de lei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că de la 1 ianuarie toate pensiile vor creşte cu un 12,5%, deci punctul de pensie va fi de 1.784 de lei şi se va continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei, scrie Agerpres.

„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente şi cifre, dar mai puţin despre viaţa oamenilor. Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei – Sprijin pentru România. Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susţinerea din partea statului trebuie să meargă în proporţie mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Şi aici mă refer atât la persoanele active – salariaţii cu salariu minim – prin creşterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiţi de taxe), cât şi la cei care un muncit o viaţă şi cu toate acestea au acum pensii mici”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că va fi încurajat în continuare sectorul construcţiilor, de aceea salariul minim în acest domeniu va creşte la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente şi în prezent.

„Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferenţiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenţi şi am reuşit să-i convingem şi pe partenerii de Coaliţie de justeţea propunerii PSD. Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor creşte cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1.000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei şi 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărţit în două tranşe pe parcursul anului 2023”, a precizat acesta.

Ciolacu a adăugat că, de asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei, împărţit în două tranşe semestriale, pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

„În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. În ceea ce priveşte protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizaţie. Totodată, se va actualiza cu rata inflaţiei indemnizaţia pentru veteranii şi văduvele de război – aceste indemnizaţii fiind îngheţate din anul 2018, creşterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflaţiei”, a menţionat el.

Te-ar mai putea interesa și
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă ...
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-şi stabiliza finanţele publice, a avertizat Fondul Monetar Internaţional......
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv ...
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...