Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022

Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, adăugând că un proiect de lege ar putea ajunge în Parlament săptămâna următoare, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 23 nov. 2022, 14:40
Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022

În condiţiile în care actualele tarife care limitează preţurile pentru gospodării ar urma să expire la finalul lui 2022, Morawiecki a declarat că o decizie va fi luată în următoarele zile, scrie Agerpres.

„Vrem să îngheţăm preţurile la gaze pentru toate gospodăriile la un nivel similar cu cel din 2022. Vom decide probabil să existe un criteriu privind veniturile”, a informat premierul polonez.

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism temporar care să permită plafonarea preţului angro pe piaţa de referinţă la gaze naturale din Uniunea Europeană, însoţit de condiţii drastice pentru a convinge statele membre reticente la un astfel de dispozitiv.

Dispozitivul vizează plafonarea, timp de un an, începând de la 1 ianuarie 2023, a preţului contractelor futures cu livrare în luna următoare la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pe piaţa europeană.

Acest plafon ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Atunci când aceste condiţii ar fi îndeplinite, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER) va publica imediat un aviz de corectare a pieţei în Jurnalul Oficial al UE şi a doua zi tranzacţii cu preţuri mai mari de 275 de euro nu vor mai fi autorizate.

Propunerea UE „este la un nivel extrem de ridicat”, a spus Morawiecki răspunzând la o întrebare. „Şmecheria este să păstreze preţul la un nivel decent în actualele condiţii de criză”, a adăugat premierul polonez, referindu-se la plafonare.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
Lucrările la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ultimul aflat în construcție, au ajuns la 85%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare......
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și îndeamnă pasagerii să-și recupereze banii de la procesatorul de plăți
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și ...
Compania aeriană Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările pentru care Netopia nu a decontat banii, ...
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii doresc o tranziţie energetică care să reducă costurile, să crească autonomia şi să aducă beneficii pentru ...
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată Europa
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni – Henri Coandă. Celulă de criză – Lista avioanelor afectate în toată ...
Trei curse aeriene din sau către Italia au fost nevoite să îşi modifice traseele joi, în urma unor alerte privind prezenţa ...