Rabla 2022 – AFM prelungeşte sesiunea de înscriere până pe 31 ianuarie 2023

Sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" a fost prelungită până pe data de 31 ianuarie 2023, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
AGERPRES - mie, 23 nov. 2022, 15:28
Rabla 2022 - AFM prelungeşte sesiunea de înscriere până pe 31 ianuarie 2023

Astfel, până la finele lunii ianuarie 2023 pot depune dosare de finanţare în cele două programe persoane fizice, persoane juridice şi unităţi administrativ-teritoriale (UAT), scrie Agerpres.

Solicitanţii se pot înscrie în limita bugetului disponibil alocat de AFM.

Calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în anul 2022 în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, precum şi sumele rămase disponibile pot fi consultate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente programelor.

O nouă sesiune de înscriere în programele „Rabla” şi „Rabla Plus” a demarat pe data de 30 septembrie şi urma să se încheie pe 25 noiembrie, timp în care persoanele fizice puteau să se înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice puteau depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.

Bugetele totale puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul „Rabla Clasic” – persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice – buget de 173.300.500 lei, instituţii publice – buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus – persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice – 202.303.000 lei şi instituţii publice – 15 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
SUA anunţă un nou val de lovituri în Iran
SUA anunţă un nou val de lovituri în Iran
Armata americană a anunţat un nou "val de lovituri" în Iran, începând cu miercuri 10:00 GMT, relatează AFP....
Adevăratul motiv pentru care a scăzut deficitul bugetar. Veștile sunt mai mult proaste decât bune: Consumul e pe tobogan
Adevăratul motiv pentru care a scăzut deficitul bugetar. Veștile sunt mai mult proaste decât bune: Consumul e pe tobogan
Execuția bugetului general consolidat arată că deficitul ca pondere în PIB a scăzut la aproape jumătate în primele ...
Leonardo Badea: Reducerea deficitului structural nu este o opţiune teoretică ci o necesitate imediată
Leonardo Badea: Reducerea deficitului structural nu este o opţiune teoretică ci o necesitate imediată
Reducerea deficitului structural nu este o opţiune teoretică ci o necesitate imediată pentru menţinerea percepţiei favorabile ...
Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă
Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă
Orice client, consumator sau prosumator, are dreptul să ceară distribuitorului de energie electrică date referitoare la ...