Un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni din sudul României este aproape de faza testelor. Va începe producția luna viitoare

Un parc fotovoltaic dezvoltat în județul Călărași se pregătește să intre în teste și, potrivit unor surse din piață, ar urma să înceapă să producă din ianuarie.
Mihai Nicuţ - lun, 28 nov. 2022, 15:29
Un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni din sudul României este aproape de faza testelor. Va începe producția luna viitoare

Este vorba despre centrala fotovoltaică Frăsinet, din județul Călărași, care are o putere instalată de 53 MWp și care acum se pregătește de faza testelor, potrivit surselor noastre. Punerea în funcțiune este estimată pentru luna decembrie iar producția efectivă ar urma să debuteze în ianuarie, dacă și stația de racord la linia de înaltă tensiune (fiind un parc de asemenea dimensiuni, este legat direct la rețeaua Transelectrica) va fi finalizată la timp.

La acest moment, acest parc ar fi al doilea ca mărime din România dintre cele operaționale, cel mai mare fiind, potrivit evaluărilor noastre, unul de 56 MW din Satu Mare (localitatea Ciuperceni), în condițiile în care acum sunt în derulare proiecte în fotovoltaice de sute și chiar peste 1.000 MW fiecare.

Centrala fotovoltaică de la Frăsinet, din Călărași, a fost construită, în baza unui contract “la cheie” (EPC) de către compania Sunnerg, o firmă fondată în Italia în 2017 și care acum are o prezență extinsă în Europa, în Italia, România, Marea Britanie, Spania, Portugalia și Ucraina. În România, Sunnerg este implicată în proiecte cu o capacitate instalată totală de 122 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Samsung, din nou pe prima poziție în topul televizoarelor pentru 20 de ani la rând. Ce strategie are pentru următori ani și cum se vor transforma viitoarele ecranele
Samsung, din nou pe prima poziție în topul televizoarelor pentru 20 de ani la rând. Ce strategie are pentru următori ...
Samsung a încheiat anul 2025 din nou pe prima poziție pe piața mondială a televizoarelor, cu cotă de 29,1% ceea ce înseamnă că aproape un televizor din trei vândut în lume anul trecut a......
Sporurile din Educaţie din 2027: spor de până 15% din salariul de bază celor care predau simultan la mai multe clase de elevi din şcoala primară şi gimnaziu
Sporurile din Educaţie din 2027: spor de până 15% din salariul de bază celor care predau simultan la mai multe clase ...
Personalul didactic care asigură predarea simultană la 4 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial va beneficia ...
Anvelopele uzate pot compromite siguranța la volan, avertizează specialiștii Bridgestone
Anvelopele uzate pot compromite siguranța la volan, avertizează specialiștii Bridgestone
Anvelopele uzate, deteriorate sau întreținute necorespunzător pot crește semnificativ riscul de accident, avertizează ...
S-au scumpit banii! Japonia, SUA și Marea Britanie plătesc 4-5% pentru împrumuturile pe termen lung, mult peste nivelul uzual
S-au scumpit banii! Japonia, SUA și Marea Britanie plătesc 4-5% pentru împrumuturile pe termen lung, mult peste nivelul ...
SUA și Marea Britanie au ajuns să plătească peste 5% la titlurile de stat pe termen lung. Japonia a ajuns să se împrumute ...