Programul „Rabla”: Noul termen pentru depunerea dosarelor de către persoane juridice

Termenul pentru depunerea şi validarea dosarelor firmelor şi instituţiilor publice în Programul "Rabla", stabilit iniţial pentru data de 30 august, a fost prelungit din nou, de la 30 septembrie la 31 octombie, până în prezent fiind validate dosare pentru 1.607 tichete din cele 3.903 disponibile.
Economica.net - mar, 01 oct. 2013, 12:21
Programul

Până în prezent, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează Programul „Rabla”, a înregistrat un număr de 1.170 de dosare depuse de către persoanele juridice pentru 1.607 de autovehicule.

Prin Programul „Rabla”, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis iniţial 3.000 de tichete valorice pentru persoanele juridice – operatori economici şi instituţii publice. Pe 10 septembrie, printr-o dispoziţie a preşedintelui AFM, numărul tichetelor pentru persoane juridice a fost suplimentat cu 903, reprezentând numărul de tichete rămase dintre cele repartizate colectorilor pentru persoane fizice.

În iulie, după prima etapă de evaluare şi validare a dosarelor, 378 de tichete urmau să fie repartizate celor 81 de persoane juridice validate până la acel moment, 105 tichete revenind Ministerului Afacerilor Interne.

În urma celei de-a doua etape, în august, au fost validate dosare pentru alte 254 de tichete, 132 urmând să revină Poştei Române.

La sfârşitul lunii septembrie, au fost validate alte dosare, pentru un număr de 975 de tichete.

Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate şi respinse în Program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă Programului, precizează AFM.

Prin Programul „Rabla”, pentru casarea fiecărui autovehicul (automobil sau autoutilitară uşoară) mai vechi de 10 ani din dotare, persoanele juridice primesc un tichet în valoare de 6.500 de euro, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare de 6.500 de lei a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce dioxid de carbon mai mică de 100g/km şi achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid, fără a putea fi însă cumulate mai mult de două eco-bonusuri.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat ...
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...