Ciucă: Probabilitatea de a intra într-un blackout este foarte, foarte mică

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, că probabilitatea ca România să se confrunte cu o pană de curent totală este ''foarte, foarte mică'', însă au fost luate măsuri pentru ca, într-un astfel de scenariu, alimentarea cu energie electrică să fie reluată într-un timp scurt.
AGERPRES - vin, 02 dec. 2022, 09:15
Ciucă: Probabilitatea de a intra într-un blackout este foarte, foarte mică

„Pentru România e foarte, foarte puţin probabil să se întâmple un astfel de moment. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie, dar probabilitatea de a intra într-un blackout, adică într-o pană de curent totală, este foarte, foarte mică. Chiar şi dacă ar fi să se întâmple chestiunea aceasta, sunt măsuri discutate la nivelul întregului sistem energetic, astfel încât să putem relua alimentarea cu energie electrică în timp foarte scurt. (…) Sunt aspecte foarte bine discutate, coordonate la nivelul Guvernului cu toate instituţiile implicate în tot ce ţine de domeniul energetic şi de domeniul de situaţii de urgenţă”, a spus Ciucă, la RTV.

Premierul a explicat şi că la nivel naţional s-au luat măsuri pentru ca reţeaua existentă să fie dublată cu generatoare care să asigure funcţionarea „punctelor vitale”.

Referindu-se la gazele naturale, Nicolae Ciucă a reiterat faptul că România a intrat în perioada de iarnă cu peste 3 miliarde de metri cubi în depozite şi a transmis că nu există probleme în asigurarea cantităţilor necesare.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...