Enel extinde producţia de panouri solare în Sicilia, pentru reducerea dominaţiei Chinei

Compania de utilităţi Enel a demarat lucrările la o fabrică gigant, situată la poalele muntelui Etna, în oraşul antic Catania din Sicilia, cu ambiţia de a ajuta la încheierea dominaţiei Chinei pe piaţa panourilor solare şi stimularea economiei sudului Italiei, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 dec. 2022, 10:59
Enel extinde producţia de panouri solare în Sicilia, pentru reducerea dominaţiei Chinei

Proiectul de extindere a capacităţii fabricii 3Sun a Enel este în special relevant în condiţiile în care UE caută să accelereze trecerea la regenerabile şi să stopeze dependenţa de gazul rusesc. De asemenea, proiectul este sprijinit de premierul italian Giorgia Meloni, care s-a angajat să sporească folosirea energiei regenerabile în sudul ţării, mai puţin dezvoltat.

Până acum, ajutorul practic pentru proiectul care va crea aproximativ 1.000 de locuri de muncă a venit de la Uniunea Europeană. Au fost acordate 188 milioane de euro din totalul investiţiei de 600 milioane de euro, iar Enel va furniza restul, după ce în ianuarie Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a companiei de utilităţi, a decis extinderea fabricii sale din Sicilia.

Producţia Chinei va fi probabil mai ieftină, susţine Enel, deşi compania vrea să reducă decalajul. De asemenea, Enel crede că panourile sale solare sunt mai bune şi până în 2023 fabrica 3Sun va fi cel mai mare producător din UE de panouri solare bifaciale de înaltă performanţă.

Cu ajutorul noii celule solare dezvoltată de Enel Green Power, panourile cu două feţe vor putea captura lumina soarelui pe două suprafeţe şi vor converti în energie 30% din lumina soarelui, faţă de o eficienţă medie de aproximativ 20%.

„Panourile noastre costă puţin mai mult, dar au o eficienţă mai ridicată, o durată de viaţă mai îndelungată şi se degradează mai puţin decât cele cu tehnologie chineză”, a afirmat Eliano Russo, şeful fabricii 3Sun din Catania.

Analiştii susţin că fabricile, cum ar fi cea a Enel, sunt cruciale pentru reducerea dependenţei Europei de China şi pentru ca ambiţiile Europei de a spori folosirea energiei solare să nu o facă şi mai dependentă.

Datele Eurostat arată că aproximativ trei sferturi din panourile solare din Europa vin din China.

Obiectivul UE este de a ajunge până în 2030 la aproape 600 GW de energie solară. Grupul SolarPower Europe estimează că panourile solare instalate anul acesta vor genera cel puţin 40 GW iar creşterea va depăşi 270 GW până în 2025.

Russo susţine că Europa trebuie să ajungă la o capacitate anuală de producţie de panouri solare de 20 GW în următorii trei ani, dacă vrea să evite dependenţa excesivă de China.

În prezent, fabrica din Sicilia are o capacitate de producţie de panouri solare de aproximativ 200 MW pe an, urmând ca până în 2024 să ajungă la 3 GW.

Enel nu îşi limitează ambiţiile la Europa, deşi a informat că minimum 50% din producţia din Sicilia va fi pentru continent. Compania construieşte o facilitate similară în SUA şi apreciază că piaţa din America Latină este extrem de promiţătoare pentru panourile sale solare.

Până acum, China nu produce în Italia.

Ministrul italian al Energiei şi Mediului, Gilberto Pichetto Fratin, a declarat că dominaţia Chinei trebuie verificată şi nu a exclus acordarea de sprijin public pentru proiectele de energie solară din Italia, dacă respectă reglementările UE privind ajutorul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...