Şeful ANAF: Îmi doresc predictibilitate fiscală, pentru că şi noi suntem o victimă a schimbărilor legislative

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a declarat marţi că îşi doreşte o predictibilitate fiscală, pentru că şi ANAF este o victimă a schimbărilor legislative, şi nu îi este uşor tot timpul să se modifice legile şi să fie obligată, astăzi, să analizeze o speţă într-un mod, iar mâine în alt mod.
AGERPRES - mar, 06 dec. 2022, 13:33
Şeful ANAF: Îmi doresc predictibilitate fiscală, pentru că şi noi suntem o victimă a schimbărilor legislative

„Noi, ANAF-ul, suntem într-un plin proces de modernizare. Digitalizarea de care se vorbeşte foarte mult este doar o mică parte din ceea ce vrem să facem la ANAF, din viziunea pe care o avem pe termen mediu şi lung şi cred că drumul pe care ANAF-ul a pornit este drumul corect şi pe care trebuie să îl continuăm. Dar pentru a face acest lucru am nevoie de sprijinul dumneavoastră (mediul de afaceri, n.r.), agenţii economici oneşti, a fi alături de noi, a ne sprijini, a ne spune unde greşim şi să încercăm să realizăm într-adevăr acest parteneriat pe care îl dorim cu toţii. S-a vorbit aici foarte mult şi nu numai aici, de fiecare dată când ne întâlnim, de predictibilitate, că e fiscală sau că e de altă natură. Da, şi eu îmi doresc o predictibilitate fiscală, pentru că suntem şi noi o victimă, la fel cum sunteţi şi dumneavoastră, a schimbărilor legislative. Să nu credeţi că nouă ne este uşor tot timpul să se modifice legile şi să fii obligat, astăzi, să analizezi o speţă într-un mod, mâine în alt mod. Dar tot împreună putem să realizăm şi această deziderat la care dorim toţi să ajungem, la un Cod fiscal, un Cod de procedură fiscală care să nu se schimbe cel puţin doi ani de zile. Dumneavoastră trebuie să aveţi un plan de business corect, noi să ştim exact ce să urmărim şi ce să facem”, a afirmat Heiuş, într- dezbatere de specialitate.

Acesta a menţionat, totodată, că mediul de afaceri din România corect trebuie să colaboreze cu autorităţile pentru a preîntâmpina concurenţa neloială a altor firme care creează prejudicii prin evaziune fiscală sau muncă „la negru”.

„De multe ori, noi, ANAF-ul, suntem analizaţi doar din punctul de vedere al colectării de venituri bugetare, dacă asigurăm sau nu asigurăm sursele de venituri pentru funcţionare a statului, un lucru important de altfel, dar în acelaşi timp cred că noi, ANAF, alături de alte instituţii ale statului, trebuie să creăm un climat economic favorabil pentru mediul de afaceri şi trebuie să protejăm şi piaţa concurenţială românească. Dacă 93% dintre contribuabilii români îşi declară la timp impozitele şi taxele, dacă 86% din contribuabilii îşi plătesc impozitele şi taxele la timp, din păcate, există şi alt gen de agenţi economici care fie fac evaziune fiscală, fie folosesc muncă la negru, fie fac contrabandă sau alte lucruri incorecte şi ilegale şi care produc o concurenţă neloială dumneavoastră, cei care vă luptaţi să păstraţi business-urile corecte, să vi le dezvoltaţi, să vă achitaţi la timp impozitele şi taxele. Şi aici trebuie să lucrăm împreună, noi în special, dar cu ajutorul dumneavoastră, pentru a elimina, pentru a asana piaţa concurenţială de asemenea oameni, pentru că ei vă fac o concurenţă neloială şi vă creează prejudicii importante în business-urile dumneavoastră”, a spus Lucian Heiuş.

Afacerile româneşti în noul context economic, dar şi programele de redresare economică adresate firmelor, au fost pe agenda subiectelor abordate, marţi, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a evenimentului „Forumul Capitalului Românesc”.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii evrei în Cisiordania. Tel Avivul amenință cu represalii
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii ...
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi ...