Populaţia a împrumutat statul cu 16 miliarde echivalent lei (titlurile sunt şi în euro) numai în primele 11 luni ale anului 2023, prin programele Fidelis şi Tezaur

Circa 16 miliarde echivalent lei au fost atrase de Ministerul Finanţelor de la populaţie în perioada ianuarie - noiembrie 2022. Atragerea a fost efectuată prin programele Fidelis şi Tezaur, prin care se derulează vânzarea de titluri de stat destinate populaţiei. Programul continuă şi în decembrie, iar dobânzile sunt cuprinse acum între 7,65% şi 8% pentru titlurile în lei şi între 2,70% şi 3,70% pentru cele în euro.
Gabriela Ţinteanu - mie, 07 dec. 2022, 13:29
Populaţia a împrumutat statul cu 16 miliarde echivalent lei (titlurile sunt şi în euro) numai în primele 11 luni ale anului 2023, prin programele Fidelis şi Tezaur

Conform datelor cuprinse în proiectul legii bugetului de stat, publicată pe site-ul ministerului Finanţelor (MF), „în anul 2022, necesarul brut de finanțare se  situează la aproximativ 148,6 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor care au fost atrase de Ministerul Finanțelor de pe piețele interne și externe fiind determinat de un nivel al deficitului bugetar estimat la 5,74% din PIB și de nivelul datoriei de refinanțat în valoare de cca 68,4 miliarde lei.

Finanțarea pe piața internă s-a realizat prin organizarea de licitații regulate de titluri de stat pe piața interbancară, cu maturități cuprinse între 3 luni și 15 ani cu un volum total atras2] de cca 62,2 miliarde lei (prin emisiuni de titluri de stat denominate în lei și euro), din care 10% datorie pe termen scurt, 28% pe termen mediu și 62% pe termen lung.

La aceste valori se adaugă cca 16 miliarde echivalent lei atrase în perioada ianuarie – noiembrie 2022 prin titluri de stat dedicate populației, în cadrul celor 2 programe de titluri de stat destinate populației TEZAUR și FIDELIS. Deținerile nerezidenților în titlurile de stat emise pe piața internă s-au  menținut la un nivel relativ constant pe parcursul anului 2022, acestea înregistrând o valoare medie de cca. 18%.

Comparativ cu nivelurile înregistrate în anii 2020 – 2021, evoluția randamentelor titlurilor de stat pe piața internă în anul 2022 prezintă o evoluție în creștere în medie de cca 310 bps față de 2021, așa cum rezultă din graficul de mai jos.

Ministerul Finanţelor a lansat de luni, 5 decembrie 2022, noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin intermediul Programelor Tezaur şi Fidelis, cu dobânzi care variază între 7,65% şi 8% pentru titlurile în lei şi între 2,70% şi 3,70% pentru cele în euro.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 5 – 19 decembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

În intervalul 5 şi 20 decembrie 2022, titlurile pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului iar între 5 şi 19 decembrie 2022 în mediul urban şi între 5 şi 16 decembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

În cadrul programului Fidelis, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 5 – 19 decembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank. Titlurile de stat sunt denominate în lei şi în euro şi sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani cu dobânzi anuale de 7,65% şi respectiv 8%, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobândă anuală de 2,70%, respectiv 3,70%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin trece printr-o fază de consolidare, prețul său rămânând în limitele unui interval restrâns, în ciuda discuțiilor privind Legea CLARITY din SUA
Bitcoin trece printr-o fază de consolidare, prețul său rămânând în limitele unui interval restrâns, în ciuda discuțiilor ...
Bitcoin rămâne blocat într-o fază de consolidare, tranzacționându-se între 66.000 și 71.000 de dolari și pare să aibă nevoie de un catalizator pentru a-și crește prețul....
Autostrada Unirii A8: Contestațiile la licitația pentru supervizarea lotului Sărățeni – Joseni au fost respinse
Autostrada Unirii A8: Contestațiile la licitația pentru supervizarea lotului Sărățeni – Joseni au fost respinse
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins cele două contestații depuse la contractul pentru ...
Un nou împrumut al statului, de la bănci, în februarie: 863 milioane de lei – date Ministerul Finanțelor, 23.02.2026
Un nou împrumut al statului, de la bănci, în februarie: 863 milioane de lei – date Ministerul Finanțelor, 23.02.2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 863 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Danezii de la Eurowind investesc un miliard de euro în România până în 2030. “E nevoie de mai multă capacitate instalată în regenerabile, ele vor stabili prețul în piață”
Danezii de la Eurowind investesc un miliard de euro în România până în 2030. “E nevoie de mai multă capacitate instalată ...
Dezvoltatorul danez de energie regenerabilă Eurowind Energy, foarte activ pe piața din România, plănuiește să aloce ...