Numărul pasagerilor din UE care călătoresc cu avionul a crescut cu 35%, în 2021 – Eurostat

Anul trecut, 373 de milioane de pasageri au călătorit cu avionul în UE, o creştere de 35% comparativ cu 2020, după un declin de 73% în 2020 (comparativ cu 2019), ca urmare a măsurilor restrictive adoptate pentru a preveni răspândirea COVID-19, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 15:07
Numărul pasagerilor din UE care călătoresc cu avionul a crescut cu 35%, în 2021 - Eurostat

Comparând cu datele de dinaintea pandemiei, când în 2019 au fost 1,04 miliarde de pasageri care au călătorit cu avionul în UE, în 2021 numărul pasagerilor a scăzut cu 64%, ceea ce arată că redresarea transportului aerian de pasageri încă este departe, .

Toate statele membre UE, cu excepţia Finlandei (minus 16%), au înregistrat o creştere a numărului pasagerilor care au călătorit anul trecut cu avionul, comparativ cu 2020. Aceste creşteri variază în rândul statelor membre UE, de la 10% în Irlanda, 16% în Suedia şi 17% în Letonia, la 86% în Grecia, 105% în Cipru şi 129% în Croaţia.

În România, s-au înregistrat 10,38 milioane de pasageri în 2021, în creştere faţă de 6,63 milioane de pasageri în 2020.

Transportul aerian de pasageri în afara UE a reprezentat 39% din transportul total aerian de pasageri în 2021, în timp ce transportul intra-UE a reprezentat 38%, iar transportul naţional 23%. Comparativ cu 2020, ponderea transportului extra-EU a scăzut cu 5,5 puncte procentuale (pp), în timp ce ponderea transportului intra-EU a crescut cu 4,5 pp, iar a transportului naţional cu un punct procentual.

În 2021, lista principalelor cinci aeroporturi din UE a rămas aceeaşi cu cea din 2020, în frunte fiind Paris/Charles de Gaulle (26,2 milioane de pasageri), Amsterdam/Schiphol (25,5 milioane de pasageri), Frankfurt/Main (24,8 milioane de pasageri), Madrid/Barajas (23,2 milioane de pasageri) şi Barcelona/El Prat (18,5 milioane de pasageri). În top 10 se află acum şi Palma de Mallorca (14,5 milioane de pasageri).

La aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, România, s-au înregistrat 6,88 milioane de pasageri în 2021, în creştere faţă de 4,45 milioane de pasageri în 2020.

Anul trecut, 15 milioane de tone de marfă şi corespondenţă au fost transportate cu avioanele în UE, un avans de 21% faţă de 2020. Din acest total, 12 milioane de tone a reprezentat transport aerian în afara UE.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...