Lavrov: Rusia își reorientează politica externă către Asia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat miercuri că ţara sa îşi va reorienta politica economică şi externă către Asia ca urmare a antagonismului Moscovei cu Occidentul care ''continuă să nutrească speranţa că va putea distruge Rusia pe câmpul de luptă'' în conflictul din Ucraina, pentru soluţionarea căruia el a spus că Rusia este dispusă să negocieze dacă i se respectă ''cererile absolut legale'', consemnează agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 18:20
Lavrov: Rusia își reorientează politica externă către Asia

”Mutăm oamenii (diplomaţii, funcţionarii) de la linia occidentală către linia orientală, cea asiatică”, a anunţat Lavrov în timpul unui forum internaţional desfăşurat în Capitala rusă, adăugând că, până la sfârşitul anului, va avea loc o întâlnire a ministerelor de externe şi dezvoltării economice pentru a aborda în detaliu această chestiune.

Pe lângă relaţiile cu Asia, pentru Moscova rămân în acelaşi timp prioritare relaţiile cu America Latină, Africa şi, desigur, cele cu spaţiul fost sovietic, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea ”operaţiunii militare speciale” în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a stabilit că ţările occidentale nu mai sunt parteneri de încredere şi a cerut strângerea relaţiilor cu ţările de pe alte continente.

Astfel, premierii rus şi chinez, Mihail Mişustin şi Li Kequiang, au pledat luni pentru sporirea schimburilor comerciale bilaterale pentru ca acestea să ajungă la 200 de miliarde de dolari pe an, faţă de circa 150 de miliarde estimate pentru anul în curs.

Rusia acordă o atenţie specială şi Indiei, ţară criticată săptămâna aceasta de Ucraina pentru continuarea importurilor de petrol rusesc.

Cât despre soluţionarea conflictului declanşat prin invazia rusă asupra Ucrainei, Lavrov a spus că Rusia este dispusă la negocieri dacă i se va prezenta ”o propunere serioasă” care să ţină cont de ”cererile absolut legale” ale sale, fără a preciza dacă se referă prin această expresie la cele patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – pe care Rusia le-a anexat pe hârtie şi nu le controlează decât parţial.

Ministrul rus a mai spus în acest context că Moscovei nu i-a lipsit niciodată ”bunăvoinţa”, amintind că anul trecut în decembrie a trimis Occidentului cererile sale privind garanţiile de securitate, iar în martie a avut cu Kievul negocieri la Istanbul, discuţii care apoi au fost sistate, întrerupere a tratativelor de pace pusă de Rusia pe seama presiunilor americane asupra responsabililor ucraineni.

Dar, deocamdată, Occidentul ”continuă să nutrească speranţa că va putea distruge Rusia pe câmpul de luptă”, a remarcat Lavrov. ”Unii ne-o spun în faţă, alţii nu”, a completat el.

Acesta a mai menţionat că unii lideri occidentali, precum preşedintele francez Emmanuel Macron, vorbesc în ultima vreme despre necesitatea negocierilor, dar fără să se concretizeze ceva.

Într-un interviu acordat în timpul vizitei de stat efectuate săptămâna trecută în SUA, Macron a sugerat ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina, propunere dezaprobată puternic la Kiev.

Tema acestor garanţii de securitate a fost avansată de Moscova la sfârşitul anului trecut, solicitare care apoi, până la invazia pornită de Rusia asupra Ucrainei în februarie, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerând inacceptabile cererile Moscovei.

Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO pe poziţiile precedente anului 1997 – adică înaintea extinderii Alianţei către Est – şi promisiunea că nu va mai exista nicio nouă extindere a NATO către statele foste sovietice, mai ales către Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru achiziţionarea activelor internaţionale ale Lukoil, al doilea mare......
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou ...