Austria a anunțat că își menține opoziția privind intrarea României și Bulgariei în Schengen

Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a reafirmat miercuri, la postul public de radio ORF, hotărârea ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta, transmite agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 19:47
Austria a anunțat că își menține opoziția privind intrarea României și Bulgariei în Schengen

Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este ”un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale UE în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.

Cele ”peste 100.000 de cereri de azil” înregistrate anul acesta în Austria justifică decizia luată de guvernul de la Viena, a indicat ministrul Gerhard Karner.

Potrivit acestuia, circa 40% dintre migranţii care sosesc în Austria ajung în această ţară după ce au sosit iniţial cu avionul în Serbia, iar alţi circa 40% traversează terestru România, Bulgaria, Serbia sau Ungaria.

Ministrul Gerhard Karner a reafirmat că aproximativ trei sferturi dintre solicitanţii de azil ajunşi în Austria nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară membră a UE prin care au trecut.

Referindu-se la desfăşurarea reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), ministrul austriac a spus că mai întâi va fi votată aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, faţă de care Austria nu se opune, iar apoi va fi discutată aderarea României şi a Bulgariei.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...