Statele Unite l-au eliberat pe ”Negustorul morţii” Viktor Bout în schimbul baschetbalistei Brittney Griner, condamnată în Rusia pentru posesie de droguri

Statele Unite şi Rusia au efectuat un schimb de deţinuţi, în cadrul căruia baschetbalista americană Brittney Griner, încarcerată în Rusia pentru posesie de droguri, a fost predată către SUA în schimbul traficantului rus de arme Viktor Bout, au anunţat oficial Washingtonul şi Moscova, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 08 dec. 2022, 17:19
Statele Unite l-au eliberat pe ''Negustorul morţii'' Viktor Bout în schimbul baschetbalistei Brittney Griner, condamnată în Rusia pentru posesie de droguri

Schimbul a fost efectuat joi pe Aeroportul din Abu Dhabi.

Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris au vorbit la telefon cu Brittney Griner. Liderul de la Casa Albă a declarat în faţa presei că baschetbalista este în drum spre SUA.

Ea fusese condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare pentru trafic cu droguri, după ce fusese arestată pe un aeroport din Moscova încercând să intre în Rusia cu cannabis asupra sa.

Viktor Bout, traficant de arme notoriu, supranumit ”Negustorul morţii” într-o biografie din 2007, era închis în SUA după ce fusese capturat în Thailanda în 2008 de agenţi americani ce i-au întins o capcană pretinzând că ar fi cumpărători de arme.

Schimbul de prizonieri nu l-a inclus însă și pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan. Presa a relatat în repetate rânduri referitor la aceste negocieri că Whelan ar putea fi eliberat la pachet cu Griner în schimbul lui Bout. Avocatul său a declarat însă că el se află în continuare în custodia autorităților ruse, relatează agenția de presă rusă Interfax.

Paul Whelan a fost condamnat în 2020 pentru spionaj la 16 ani. El se află acum într-o închisoare de maximă securitate din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...