Cât a plătit familia Negoiță până acum pentru terenurile din platforma Chimopar

Familia Negoiță a plătit până acum peste 13 milioane de euro pentru 10 ha din Chimopar, potrivit documentelor analizate de Economica.net. Edificia Star Construct, firmă deținută de familia primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost singura care s-a prezentat în toamna anului trecut la licitația terenurilor Chimopar din zona Theodor Pallady din estul Capitalei.
Andrada Ghira - J, 08 dec. 2022, 22:07
Cât a plătit familia Negoiță până acum pentru terenurile din platforma Chimopar

Familia Negoiță, care prin firma Edificia Star Construct și-a adjudecat terenurile fostei platforme Chimopar, a plătit până acum 13,25 de milioane de euro din prețul de 25,6 milioane de euro oferit pentru terenuri, potrivit celui mai recent raport al administratorului judiciar, consultat de Economica.net. De terenurile Chimopar s-a mai arătat interesat și un consorțiu format din firmele Akcent Development, deținută de Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream și Titan Sun Park, deținută de Andrei Ceaușescu.

Trei loturi de teren cu o suprafață totală de 24,2 hectare de teren al fostei fabrici Chimopar, aflată în insolvență de zece ani, au fost scoase la licitație în toamna anului trecut. Când a fost publicat regulamentul de organizare a licitațiilor, s-a menționat că terenurile vor fi împărțite în parcele mai mici, iar plata ar urma să se facă în cinci rate, până în 2024.

Edificia Star Construct a plătit până în prezent trei rate totalizând 13,25 de milioane de euro și a intrat în posesia a 10,8 hectare de teren. A patra rată este scadentă la 30 iunie 2023. Potrivit calculelor Economica.net, pe aceste terenuri se pot construi cel puțin 8.000 de apartamente.

Terenurile fostelor fabrici, pepiniere de locuințe

Familia primarului Negoiță și-a consolidat un portofoliu de terenuri ale fostelor fabrici din Sectorul 3 unde se construiesc sau urmează să fie construite mii de apartamente. Compania are în dezvoltare proiectul Hils Pallady, cu 1.900 de apartamente, pe terenul unde în trecut a funcționat fabrica Romcarton.

La începutul anului trecut, familia Negoiță a cumpărat terenul fostei fabrici Tubinox, de la compania indiană Virag, cu activități în domeniul siderugiei. În vara acestui an, Primăria Sectorului 3 a emis o autorizație de construire pentru primele blocuri de pe acest teren.

CITEȘTE ȘI Familia Negoiță are autorizație pentru primele două blocuri de pe terenul Tubinox din Sectorul 3, condus de Robert Negoiță

Te-ar mai putea interesa și
Ce sloturi sunt populare in 2026
Ce sloturi sunt populare in 2026
Atunci când observăm succesul cuiva, eticheta de „norocos” vine aproape de la sine - o scurtătură confortabilă în care înghesuim complexitatea unei reușite, șansa unei întâlniri......
VIDEO A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, cu primul tunel forat de autostradă din România, ar putea fi deschisă cu şase luni mai devreme
VIDEO A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, cu primul tunel forat de autostradă din România, ar putea fi deschisă cu ...
Pe cei 9,86 km ai secțiunii 4 Tigveni - Cutea de Argeș din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, antreprenorul austriac PORR ...
Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa – Eurelectric
Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa – Eurelectric
Inteligența artificială reprezintă o oportunitate unică de a impulsiona competitivitatea Europei. În cadrul angajamentului ...
Turcii de la Otokar finalizează achizitia Automecanica Mediaș și se declară gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România
Turcii de la Otokar finalizează achizitia Automecanica Mediaș și se declară gata să livreze vehicule Cobra II fabricate ...
Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și furnizor al NATO și al Națiunilor Unite, a finalizat ...