Proprietarii de terenuri cu valoare de producţie peste 1.000 euro nu primesc ajutor social – proiect

Proprietarii de terenuri, animale sau păsări a căror valoare netă de producţie depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv 2.500 euro pentru familie, nu primesc ajutor social, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Economica.net - vin, 04 oct. 2013, 12:35
Proprietarii de terenuri cu valoare de producţie peste 1.000 euro nu primesc ajutor social - proiect

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru modificarea normelor metodologice privind venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Iniţiatorii proiectului de act normativ propun modificarea listei bunurilor ce conduc la excluderea solicitantului de la acordarea ajutorului social, prin eliminarea categoriilor de terenuri, animale şi păsări şi introducerea unei valori nete de producţie în cazul suprafeţelor de teren, animalelor şi păsărilor atât pentru persoana singură, cât şi pentru familie, până la care se poate solicita ajutorul social , procedură similară cu cea utilizată la nivelul Ministerului Agricultirii, pentru acordarea diverselor tipuri de sprijin reglementate la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene.

„Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social cuprinde clădiri şi alte bunuri mobile cu potenţial de valorificare, respectiv aflate în stare de funcţionare, precum şi suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie. Pentru determinarea sumelor menţionate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pune la dispoziţia primarilor procedura de calcul necesară pentru stabilirea valorii de producţie”, se arată în proiect.

În document se mai precizează că, în situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de ajutor social este dat în închiriere/arendă/concesiune sau altă formă legală de înstrăinare a bunurilor, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune etc., iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea de înstrăinare a bunului.

Iniţiatorii proiectului mai arată că sumele primite de persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, ca urmare a participării la programe de formare profesionala organizate in condiţiile legii, se iau în considerare la stabilirea venitului familiei doar în situația în care acestea au titlu de venituri salariale.

„Totodată, ca măsură tranzitorie pentru aplicarea noilor criterii cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea acordării dreptului de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, se propune finalizarea reevaluării drepturilor de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, de către autorităţile administraţiei publice locale, până la 31 decembrie 2013, pentru a nu creea presiune majoră asupra acestora, în condiţiile în care în această perioadă se demarează procesul de stabilire a ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Pentru beneficiarii de ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei care vor solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei, reeavaluarea acestor drepturi se va realiza odată cu stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzire”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul.

Proiectul de hotărâre va fi în dezbatere publică, pe site-ul MMFPSPV, până în 11 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Instalație 100% românească de stocare e energiei în Valea Jiului, de 20 MWh, urmează să ia autorizația de la ANRE. Sebastian Enache, RenewAcad: “Avem în derulare mai multe proiecte în zonă”
Instalație 100% românească de stocare e energiei în Valea Jiului, de 20 MWh, urmează să ia autorizația de la ANRE. ...
Două baterii de stocare a energiei electrice cu o capacitate totală de 20 MWh, dezvoltate în orașul Petrila de către RenewAcad, concepute și făcute în România, urmează să primească......
Anunț oficial al Ministerului Finanțelor! Se plătesc 12 miliarde de lei pentru categorii de români. Noua Casă merge mai departe
Anunț oficial al Ministerului Finanțelor! Se plătesc 12 miliarde de lei pentru categorii de români. Noua Casă merge ...
Ministerul Finanțelor anunță că a alocat 12 miliarde de lei pentru proiecte sociale cum ar fi continuarea programului ...
Ministrul Finanțelor, Nazare, dă cărțile pe față: Totul despre curs, noua lege a salarizării, PNRR și bani pentru județe
Ministrul Finanțelor, Nazare, dă cărțile pe față: Totul despre curs, noua lege a salarizării, PNRR și bani pentru județe
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, vine cu mai multe declarații lămuritoare privind situația economică a țării, ...
Rusia a anunţat un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai
Rusia a anunţat un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai
Ministerul Apărării din Rusia a anunţat luni un armistiţiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 şi 9 mai în contextul ...