Comisia Europeană salută acordul privind impozitarea minimă a societăţilor multinaţionale

Comisia Europeană a salutat marţi acordul unanim anunţat de preşedinţia cehă a Consiliului UE cu privire la propunerea Comisiei de directivă care să asigure o rată minimă efectivă de impozitare a marilor grupuri multinaţionale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 14:09
Comisia Europeană salută acordul privind impozitarea minimă a societăţilor multinaţionale

Prin acest acord istoric, angajamentul UE de a fi printre primele care implementează acordul OCDE privind reforma fiscală se apropie de concretizare. Odată implementat, acest acord va asigura echitatea, transparenţa şi stabilitatea cadrului internaţional de impozitare a societăţilor.

Directiva, care va fi adoptată de Consiliu prin procedură scrisă, include un set comun de norme privind modul de calculare a ratei minime efective de impozitare de 15%, astfel încât aceasta să fie aplicată în mod corespunzător şi consecvent în întreaga UE. Rata minimă de impozitare de 15% a fost convenită la nivel mondial de 137 de ţări.

„Acest acord privind impozitarea minimă a societăţilor este un avantaj pentru echitate, pentru diplomaţie şi pentru multilateralism. Comisia Europeană nu a renunţat niciodată la acest acord şi sunt mândru să văd că acesta devine realitate. Interesul european comun a prevalat şi doresc să aduc un omagiu preşedinţiilor franceză şi cehă pentru toate eforturile pe care le-au depus şi care ne-au condus până la acest punct. Acum trebuie să ne concentrăm eforturile asupra finalizării discuţiilor privind celălalt pilon al acordului global, care se axează pe impozitarea celor mai mari grupuri multinaţionale şi pe transpunerea lui în legislaţia UE”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.

Normele se vor aplica grupurilor multinaţionale de societăţi şi grupurilor naţionale de mari dimensiuni din UE, cu venituri financiare combinate de peste 750 de milioane euro pe an. Normele propuse se vor aplica oricărui grup mare de societăţi, atât naţional, cât şi internaţional, cu o societate-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE. În cazul în care rata efectivă minimă nu este impusă de ţara în care îşi are sediul o filială, statul membru al societăţii-mamă trebuie să aplice un impozit complementar. Directiva asigură, de asemenea, impozitarea efectivă în situaţiile în care societatea-mamă este situată în afara UE într-o ţară cu un nivel scăzut de impozitare care nu aplică norme echivalente.

Statele membre trebuie să implementeze noile norme până la 31 decembrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea explodează peste noapte”
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea ...
Marco Hößl, CEO Kaufland România şi R. Moldova, spune că ritmul cererii din partea consumatorilor nu mai este dictat de anotimpuri, ci de videoclipurile de 15 secunde de pe TikTok. În......
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție ...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind ...
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Justiţia libaneză a decis miercuri să deschidă o anchetă asupra prezenţei unui influent bancher libanez alături de ...
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate pentru întregul an
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate ...
Grupul francez Renault este printre puținele companii majore din industria auto globală care se poate mândri cu rezultate ...