Parlamentul European a votat pentru demiterea Evei Kaili din funcţia de vicepreşedinte

Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, într-un caz de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul, relatează AFP, Reuters şi DPA.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 15:10
Parlamentul European a votat pentru demiterea Evei Kaili din funcţia de vicepreşedinte

Decizia a fost aprobată aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară – 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri, scrie Agerpres.

Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.

Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar.

„Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar”, a declarat presei elene avocatul Michalis Dimitrakopoulos. Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, avocatul a spus: „Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi”.

Parlamentul European este zguduit de un răsunător scandal de presupusă corupţie de când Eva Kaili, socialistă în vârstă de 44 de ani şi unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, a fost reţinută vineri la Bruxelles.

Ea este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care organizează în prezent Campionatul Mondial de Fotbal.

Sume spectaculoase au fost confiscate în cursul a 20 de percheziţii desfăşurate până luni seară, dintre care 600.000 de euro la domiciliul unuia dintre suspecţi, conform parchetului federal belgian.

Alte trei persoane, printre care şi partenerul său de viaţă, au fost încarcerate în această anchetă, în timp ce tatăl său, reţinut vineri, a fost eliberat.

Te-ar mai putea interesa și
Veşti bune pentru patronul Zara la începutul sezonului de vară 2026. Vânzările Inditex au crescut cu peste 11% şi nu par încă afectate de scăderea încrederii consumatorilor
Veşti bune pentru patronul Zara la începutul sezonului de vară 2026. Vânzările Inditex au crescut cu peste 11% şi nu ...
Grupul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a avut un început bun al sezonului de vară, raportând în mai o creştere de 11,5% a vânzărilor, excluzând fluctuaţiile de curs valutar,......
Proteste ANAF în Bucureşti şi la nivel naţional. Noua lege a salarizării a pus pe jar bugetarii din România
Proteste ANAF în Bucureşti şi la nivel naţional. Noua lege a salarizării a pus pe jar bugetarii din România
Aproximativ 150-200 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) participă joi la un protest spontan ...
Ce sloturi sunt populare in 2026
Ce sloturi sunt populare in 2026
Atunci când observăm succesul cuiva, eticheta de „norocos” vine aproape de la sine - o scurtătură confortabilă în ...
VIDEO A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, cu primul tunel forat de autostradă din România, ar putea fi deschisă cu şase luni mai devreme
VIDEO A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, cu primul tunel forat de autostradă din România, ar putea fi deschisă cu ...
Pe cei 9,86 km ai secțiunii 4 Tigveni - Cutea de Argeș din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, antreprenorul austriac PORR ...