Kosovo cere oficial aderarea la UE

Principalii responsabili politici din Kosovo au semnat miercuri la Pristina documentul prin care solicită aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de mass-media kosvovare, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 14 dec. 2022, 14:50
Kosovo cere oficial aderarea la UE

”Progresul (în procesul de aderare n.red) va depinde de angajamentul nostru faţă de reforme profunde şi progresiste. Cât de repede vom avansa depinde de noi”, a declarat în timpul ceremoniei premierul kosovar Albin Kurti.

Documentul a mai fost semnat de preşedinta kosovară Vjosa Osmani şi de preşedintele parlamentului de la Pristina, Glauk Konjufca, şi va fi transmis joi preşedinţiei cehe a Consiliului UE.

”Astăzi este o zi istorică. Este un moment istoric. Facem pasul decisiv către împlinirea visului nostru, apropiindu-ne cu încă un pas de UE. Pentru Kosovo, nu există alternativă”, a susţinut Vjosa Osmani.

La rândul său, Glauk Konjufca le-a cerut statelor membre ale UE să sprijine ”în unanimitate” acest ”prim pas oficial în drumul către aderarea la UE”.

Însă cinci state membre ale UE – Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania – nu recunosc independenţa pe care această provincie sârbă şi-a proclamat-o în 2008, ceea ce îi îngreunează demersul de a obţine statutul de candidată la UE.

Ministrul de externe sârb Ivica Dacic a declarat luni că Serbia va încerca să obţină respingerea acestei solicitări şi va cere în acest sens ajutorul statelor UE care nu recunosc independenţa Kosovo.

Demersul politicienilor kosovari survine în contextul noilor tensiuni între Belgrad şi Pristina şi blocării şoselelor din nordul regiunii de către membri ai minorităţii sârbe, care acuză discriminări din partea autorităţilor kosovare.

Te-ar mai putea interesa și
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea și din creșterea primei medii de vânzare, Hellas Direct, societate......
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...