Lumea se confruntă cu o „luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale” – avertizează şeful armatei britanice

Lumea se confruntă cu o "luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale", este de părere şeful forţelor armate ale Marii Britanii, amiralul Tony Radakin, potrivit DPA.
AGERPRES - J, 15 dec. 2022, 11:05
Lumea se confruntă cu o

Oficialul militar atrage atenţia că „trăim vremuri extraordinar de periculoase”, cu tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.

„La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfăşoară în paralel”, a spus el într-un discurs susţinut miercuri la Royal United Services Institute din Londra.

„Vorbim de simţul impunităţii al (preşedintelui rus Vladimir) Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord sau o Chină tot mai autoritară”, a declarat Radakin.

„Niciuna dintre aceste provocări nu este izolată. Toate sunt conectate. Toate reprezintă un test pentru regulile care au garantat securitatea globală şi au permis răspândirea prosperităţii şi oportunităţii pe timpul vieţii noastre. Şi, luate împreună, sunt nemaiîntâlnite şi profunde”, a adăugat el.

În ciuda acestei evaluări întunecate, el a spus totuşi că Marea Britanie şi Occidentul „pot fi încrezătoare în reacţia” lor.

În încercarea sa de a diviza lumea, preşedintele rus „a adus împreună, neintenţionat, o coaliţie extraordinară de democraţii împotriva sa”, a declarat Radakin.

„Rezultatul este că Rusia pierde. Iar lumea câştigă. Rusia a eşuat – şi va continua să eşueze – în toate obiectivele sale de război. Poziţia Rusiei pe scena internaţională s-a micşorat”, a mai afirmat el.

Şeful forţelor armate britanice a declarat de asemenea că Rusia se confruntă cu „un deficit critic de muniţie de artilerie”, ceea cea înseamnă o „reducere rapidă” a abilităţii forţelor sale de a desfăşura operaţiuni terestre ofensive de succes.

„Cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaştem că suntem parte dintr-o luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, a evidenţiat el.

Radakin a îndemnat Marea Britanie „să nu întoarcă privirea”: „Am văzut ce se întâmplă când ţările întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar preţul îl plătim cu toţii”.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...