Michel: Mă aştept ca subiectul Schengen să fie abordat în Consiliul European. Vom avea probabil un schimb de opinii

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
AGERPRES - J, 15 dec. 2022, 12:40
Michel: Mă aştept ca subiectul Schengen să fie abordat în Consiliul European. Vom avea probabil un schimb de opinii

„Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi a Bulgariei. Vom avea probabil ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuala situaţie şi sper că va fi posibil să dăm un semnal că în următoarele luni vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese. Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European”, a spus Charles Michel înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a reiterat problema migraţiei. El a spus că Austria trebuie să sprijine Bulgaria şi România.

„Poziţia Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria şi România. Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă. (…) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România. În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş. Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face”, a spus Karl Nehammer, înainte de reuniunea Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va ridica tema aderării României la spaţiul Schengen în Consiliul European, arătând că aderarea este posibilă în 2023.

„Voi ridica tema Schengen. (…) Este, o dată, foarte clar (…) că noi, românii, dorim să fim parte în spaţiul Schengen. Integrarea în spaţiul Schengen rămâne obiectiv strategic naţional şi rămâne obiectiv principal pentru mine, ca preşedinte al României, pentru perioada următoare. (…) Am văzut că există mulţi sfătuitori publici care creează aşteptări legate de Consiliul de astăzi şi de mâine. Pot să vă spun din capul locului că voi avea multe discuţii, voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, voi mai explica încă o dată de ce România trebuie să devină parte din spaţiul Schengen, dar soluţii practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI, care va fi mai bine pregătit”, a spus şeful statului, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...