Kathleen Kavalec, confirmată de Senatul american în postul de ambasadoare a SUA în România

Kathleen Ann Kavalec a fost confirmată joi de Senatul american în funcţia de ambasadoare a SUA în România, potrivit ambasadorului României la Washington, Andrei Muraru.
AGERPRES - vin, 16 dec. 2022, 09:10
Kathleen Kavalec, confirmată de Senatul american în postul de ambasadoare a SUA în România

„Plenul Senatului american a confirmat-o joi pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec. Mai urmează un singur pas, formal, jurământul”, a scris diplomatul român pe Facebook, făcând referire la un anunţ de pe Twitter al Senatului SUA privind votul.

Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, ocupa funcţia de şef al Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, fiind detaşată de la Departamentul de Stat din 2019, conform unei prezentări care a fost făcută publică atunci când Casa Albă şi-a anunţat, la începutul lunii iunie, intenţia de a o nominaliza pe diplomată în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România.

Anterior, Kavalec a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat. Înainte de aceasta, Kavalec a fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi şef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris.

Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în cadrul Biroului european şi de director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre celelalte misiuni ale lui Kavalec în străinătate se numără cea de ofiţer pentru afaceri culturale la ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la ambasada SUA din Kiev şi ofiţer politic la ambasada SUA din Moscova.

Originară din California, Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...