Un startup românesc de training pentru angajații la distanță, primește finanțare de la cofondatori din SmartBill și CleverTaxi

Mircea Căpățînă (SmartBill), Mihai Rotaru, (Clever Taxi și UrbanAir), alături de Accelerace, fond de investiții din Danemarca, finanțează cu 100.000 de euro startup-ul românesc teamlearning.ai. Acesta, fondat în 2020, este o platformă de învățare colaborativă, dedicată companiilor care au angajați care lucrează la distanță și doresc să își extindă capabilitățile de training și dezvoltare ale acestora.
Lidia Neagu - vin, 16 dec. 2022, 16:57
Un startup românesc de training pentru angajații la distanță, primește finanțare de la cofondatori din SmartBill și CleverTaxi

Platforma folosește inteligența artificială atât pentru crearea de conținut, cât și pentru analiza performanței angajaților, astfel că datorită unui proces automatizat de învățare, teamlearning.ai poate anticipa rezultatele viitoare ale acestora și, în egală măsură, înlocui cu succes o parte dintre cursurile facilitate de traineri. Datele obținute până acum de teamlearning.ai arată o rată de finalizare cu succes a cursurilor, de 94%, dar și un nivel de angajament foarte mare, ceea ce validează ideea de sesiuni de curs realizate virtual (în medie, procentul de finalizare a cursurilor online este de 10-15%).

„Am găsit un fondator român, care să aibă impact la nivel regional și internațional într-o industrie cu potențial, așa că am decis să ne implicăm și să profităm de această oportunitate. teamlearning.ai e una dintre acele idei care se vor dovedi cruciale în ce credem că va fi workspace-ul de mâine”, a declarat Mihai Rotaru (Clever Taxi și UrbanAir).

„În ultimii 10 ani, industria în care activăm a folosit constant aceeași tehnologie, însă trendurile arată că sunt necesare schimbări, adaptate vremurilor în care trăim. Prin investiția pe care o primim, ne propunem nu doar să aducem în piață un produs bun, util companiilor, ci și să schimbăm complet paradigma învățării online. Avem în plan extinderea în Europa de Vest, iar până la finele anului 2023 ne propunem ca prin intermediul platformei noastre să învețe 200.000 de angajați”, a declarat Robert Blaga, fondatorul teamlearning.ai.

Sesiuni de training asistate de inteligența artificială, pentru angajați

O sesiune de curs pe platforma teamlearning.ai are durata de 30-60 de minute și sunt implicate echipe formate din 4-7 angajați. Aceștia se întâlnesc online și rezolvă împreună diverse provocări pe care compania din care fac parte le întâmpină, sub forma unor studii de caz, simulări și exerciții de echipă. Algoritmul AI evaluează abilitatea angajaților de a rezolva probleme similare și în viața reală prin indexarea nivelului de încredere al acestora, angajamentul și cunoștințele lor.

„Cu ajutorul tehnologiei real-time și a machine learning am reușit să construim o aplicație colaborativă, inovatoare, care permite dezvoltarea abilităților pe care angajații le au. Mai mult, platforma dezvoltată de noi este și un instrument foarte bun pe care companiile pot să îl folosească pentru identificarea diferitelor competențe ale angajaților și îmbunătățirea strategiei de dezvoltare a acestora”, a explicat Sorin Puncea, CTO-ul teamlearning.ai.

Startup-ul teamlearning.ai a fost fondat de Robert Blaga, specialist cu peste 10 ani de experiență în dezvoltarea resurselor umane. Până acum, produsul a fost utilizat de companii din 19 țări cu ajutorul partenerilor locali. Printre participanții la cursuri s-au numărat angajați de la companii precum Pfizer, Sony, Microsoft, PwC și Continental Automotive. Mai mult, teamlearning.ai este de curând parte din programul Microsoft for Startups.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...