Cum te poți proteja de ofertele false de cazare de sărbători. 7 sfaturi de la specialiști

În contextul creșterii substanțiale a numărului de oferte de cazare în apropierea sărbătorilor de iarnă, OLX, cea mai mare platformă de anunțuri la nivel național, informează utilizatorii cu privire la pericolul ofertelor false și oferă soluții pentru a le preveni.
Lidia Neagu - D, 18 dec. 2022, 09:29
Cum te poți proteja de ofertele false de cazare de sărbători. 7 sfaturi de la specialiști

Platforma OLX găzduiește sute de oferte de cazare în contextul în care cât mai mulți utilizatori caută un loc unde să își petreacă Crăciunul sau Revelionul. ”Echipa anti-fraudă OLX România depune eforturi constante pentru a împiedica accesul utilizatorilor la oferte false, iar, în scop preventiv, comunică activ metode de protecție pentru toți utilizatorii platformei, atunci când își caută cazări în sezonul sărbătorilor”, arată reprezentanții companiei.

În primul rând, este important ca fiecare utilizator să se asigure că datele contact din ofertă sunt reale. În cazul în care discuția se desfășoară în scris, este recomandată doar mesageria oficială OLX, nu contul de Whatsapp sau adresa de e-mail. Platformele de socializare personale nu sunt spații unde echipa OLX poate interveni sau poate controla veridicitatea informațiilor, în cazul victimelor fraudei. 

De asemenea, prețul reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte la care utilizatorii sunt îndemnați să fie atenți. În cazul în care prețul e neobișnuit de mic față de cel al cazărilor similare sau avansul e deosebit de mare, este posibil ca aceasta să fie o tentativă de fraudă. 

 Mai mult decât atât, URL-ul platformei în care se cere efectuarea plății trebuie să fie neapărat de forma “https” și să aibă o iconiță cu un lacăt închis în dreptul câmpului de căutare.

Utilizatorii sunt, de asemenea, încurajați să verifice proprietatea prin identificarea locației și a fotografiilor în Google. În acest fel, cei ce își doresc să rezerve o cazare se pot asigura că fotografiile sunt originale (și nu furate de la alte proprietăți). Adresa locației poate fi verificată prin funcția Streetview oferită de Google Maps. OLX îndeamnă turiștii chiar să viziteze locația înainte de data check-in-ului, iar dacă acest lucru nu este posibil, să ceară proprietarului un apel video pentru a se asigura că totul este conform descrierii. 

În cazul în care un anunț nu conține informații referitoare la denumirea locației, adresă sau fotografii, utilizatorii sunt îndemnați să le ceară înainte de a efectua rezervarea. 

Nu în ultimul rând, înainte de a face o rezervare, este important ca cei care sunt interesați de anunț să citească termenii și condițiile. 

„Echipele OLX lucrează încontinuu pentru a combate tentativele de fraudă. Platforma găzduiește sute de oferte de cazare și chiar dacă depunem toate eforturile în această direcție, se pot strecura, totuși, oferte false. Din acest motiv atragem atenția utilizatorilor asupra acestui aspect și le oferim toate sfaturile necesare pentru a se proteja. Mai mult decât atât, oamenii ne pot contacta atunci când au suspiciuni asupra unui anunț de pe platforma noastră.  Îi asigurăm că suntem alături de ei pas cu pas, astfel încât să se poată bucura pe deplin de vacanță”, a declarat Valentina Oprea – Cutomer Experience Manager.

În cazul în care utilizatorii identifică potențiale anunțuri frauduloase pe platformă, sunt încurajați să contacteze imediat echipa OLX pentru verificări suplimentare.

De-a lungul timpului, OLX a inițiat diferite campanii de informare a utilizatorilor cu privire la metodele de fraudă online, dar și sfaturi pentru descoperirea și evitarea acestora.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. 

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...