Spătaru: 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro destinate industriei prelucrătoare

Un număr de 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro puse la dispoziţie anul acesta de Ministerul Economiei pentru industria prelucrătoare, a declarat ministrul de resort, Florin Spătaru.
AGERPRES - vin, 16 dec. 2022, 21:09
Spătaru: 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro destinate industriei prelucrătoare

„Mii de locuri de muncă vor fi create, aceasta fiind una dintre condiţiile de eligibilitate prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare promovată de Ministerul Economiei. Astăzi s-a încheiat apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanţare pentru investiţiile din industria prelucrătoare, un program la care au fost înscrise 97 dosare. Ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 şi anul 2023 va fi la dispoziţia industriei prelucrătoare pentru a putea depăşi provocările ultimilor ani din cauza crizelor suprapuse care au afectat economia naţională, dar şi cea europeană”, a spus Spătaru.

Potrivit unui comunicat, Ministerul Economiei a derulat în perioada 1 noiembrie – 16 decembrie 2022 etapa depunerii cererilor pentru acordul de finanţare a investiţiilor destinate industriei prelucrătoare.

Din analiza preliminară deja realizată la nivelul Ministerului Economiei, în cadrul acestei sesiuni, a fost solicitat ajutor de stat în valoare de peste 600 de milioane de euro, iar 26 din total solicitanţi propun investiţii în zone defavorizate, cu COD CAEN sold negativ în balanţa comercială RO.

„De asemenea, din total aplicaţii înregistrate, reiese posibilitatea creării a peste 8.000 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că această schemă de ajutor de stat constituie un instrument eficient de susţinere a contextului socio-economic din România atât prin promovarea produselor industriale româneşti, cât şi prin creşterea nivelului de trai în zonele defavorizate”, se spune în comunicatul ME.

Dosarele depuse vor fi verificate pe baza criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor impuse de HG nr. 959/2022 şi a ghidului solicitantului. În urma etapei de verificare, Ministerul Economiei va transmite întreprinderilor solicitante, după caz: acordul pentru finanţare sau proiectul acordului pentru finanţare, după caz; solicitare de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare; scrisoare de respingere a cererii de acord pentru finanţare.

Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanţare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022 – 2027.

 

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...