Soluţie de compromis pentru UE – Plafonarea preţurilor la gaze, când acestea ajung la 180 de euro/MWh

Miniştrii europeni ai Energiei discută luni o soluţie de compromis vizând plafonarea preţului gazelor în Europa, în situaţia în care cotaţiile ajung la 180 de euro pentru un Megawatt-oră (MWh), arată un document de lucru consultat de Reuters.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 15:45
Soluţie de compromis pentru UE - Plafonarea preţurilor la gaze, când acestea ajung la 180 de euro/MWh

Ultima propunere de compromis, elaborată de preşedinţia cehă a UE, ar presupune introducerea unui plafon dacă preţurile la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam, pentru contractele futures cu livrare în luna următoare, ar ajunge la nivelul de 180 de euro/MWh timp de trei zile, scrie Agerpres.

Odată declanşat, plafonul de preţ ar împiedica efectuarea de tranzacţii la TTF cu livrare în luna următoare sau pentru anul următor la un preţ mai mare de 35 de euro/MWh peste nivelul de referinţă, compus din mai multe valori de preţ existente pentru gaze naturale lichefiate.

În încercarea de a mulţumi toate ţările, inclusiv Germania, care a avertizat că introducerea unui plafon de preţ ar avea consecinţe negative neintenţionate, propunerea cehă prevede că plafonul ar putea fi suspendat în anumite circumstanţe, inclusiv dacă ar provoca o creştere semnificativă a apelurilor în marjă (margin calls) pentru participanţii de pe piaţa gazelor.

Te-ar mai putea interesa și
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă modul în care Guvernul a ales să trateze Educaţia prin proiectul Legii......
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...
Teheranul a atacat o a doua centrală electrică și de desalinizare a apei din Kuweit. Bahreinul a anunțat că a interceptat mai multe rachete trase de iranieni
Teheranul a atacat o a doua centrală electrică și de desalinizare a apei din Kuweit. Bahreinul a anunțat că a interceptat ...
Kuweitul a anunţat sâmbătă că o a doua centrală electrică şi de desalinizare a apei a fost atacată de Iran, provocând ...
Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte care să ducă la scăderea facturilor
Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte ...
Ministrul interimar al Energiei, premierul Ilie Bolojan, a semnat ordinele pentru un ghid în vederea instalării de contoare ...