Zelenski cere mai multe arme Occidentului, în special sisteme de apărare antiaeriană, și anunță că Rusia a primit noi drone iraniene Shahed

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat luni prin legătură video liderilor care participă în capitala letonă, Riga, la summitul numit Forţa expediţionară comună (JEF) şi le-a cerut acestora din nou ajutor militar pentru a învinge Rusia, în special sisteme antiaeriene, tancuri, artilerie şi muniţii, afirmând în acelaşi timp că ultimul atac al Rusiei asupra infrastructurilor energetice ucrainene a fost efectuat cu un nou lot de drone iraniene Shahed, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 19:18
Zelenski cere mai multe arme Occidentului, în special sisteme de apărare antiaeriană, și anunță că Rusia a primit noi drone iraniene Shahed

Liderii acestui grup de state din zona baltică şi nordică a Europei condus de Marea Britanie s-au reunit în Letonia pentru a aborda asistenţa oferită Ucrainei în faţa agresiunii ruse lansate în februarie.

Deşi de atunci aliaţii occidentali, în special SUA, au dat Ucrainei un ajutor semnificativ constând în arme, muniţii, programe de instrucţie pentru armata ucraineană şi fonduri, Kievul insistă că are nevoie de mai mult pentru a înclina balanţa în favoarea sa în acest conflict care durează deja de zece luni.

”Depinde mult de voi cum se va termina acest război. Cu cât forţele noastre de apărare sunt mai performate, cu atât mai repede agresiunea rusă va eşua”, a susţinut Zelenski în intervenţia sa. ”Copiii ucraineni cer în scrisorile lor către Moş Crăciun sisteme antiaeriene, arme, victorie”, a adăugat el.

”Vă solicit să sporiţi livrările de sisteme de apărare antiaeriană pentru ţara noastră şi să ajutaţi la urgentarea deciziilor relevante care să fie luate de partenerii noştri (…) Un scut aerian de 100% pentru Ucraina, acesta ar fi unul dintre cele mai de succes obstacole împotriva agresiunii ruse şi este nevoie de acesta imediat”, a indicat preşedintele ucrainean.

Într-un aparent reproş la adresa Guvernului de la Berlin, care nu este reprezentat la summitul din Letonia, el a spus că ”nu există nicio explicaţie” pentru faptul că Ucraina nu primeşte tancuri germane Leopard.

”Pentru ca operaţiunile noastre de apărare să fie mai reuşite avem nevoie de vehicule blindate, în special tancuri”, a subliniat Zelenski, care în continuarea intervenţiei sale i-a cerut fiecărui participant la summit câte ceva.

El a cerut astfel Olandei, a cărei armată are şi ea în dotare tancuri germane Leopard, să intervină pentru a ajuta Ucraina să le obţină, Suediei şi Danemarcei le-a solicitat mai multe obuziere autopropulsate şi de asemenea avioane de vânătoare Gripen Suediei, Lituaniei i-a cerut mai multe rachete antiaeriene Stinger, Letoniei şi Estoniei muniţii şi piese de schimb pentru artilerie, Finlandei blindate, artilerie şi dispozitive anti-dronă, iar Norvegiei mai multe sisteme antiaeriene NASAMS.

”Acest război este în mare parte un război de artilerie şi Ucraina are nevoie de mai multe tunuri pentru a putea opri ofensivele ruseşti şi pentru a-şi continua propriile contraofensive”, a declarat marţi ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.

Ajutorul militar expediat Ucrainei a contribuit mult la eşecurile armatei ruse, dar în acelaşi timp a diminuat semnificativ stocurile occidentale, iar în privinţa muniţiilor de artilerie completarea lor va necesita 10-15 ani, a avertizat proprietarul unei mari companii cehe producătoare de armament implicată în ajutorul militar oferit Ucrainei.

În intervenţia sa la summitul JEF preşedintele ucrainean a mai spus că atacul rusesc din noaptea de duminică spre luni asupra infrastructurilor energetice ucrainene a fost efectuat cu 34 de drone care provin dintr-un nou lot de 250 de drone Shahed furnizate de Iran.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Productivitatea angajaților din retailul alimentar a crescut anul trecut și cu 43% față de 2024, majoritatea jucătorilor mari din această piață având creșteri pe acest segment. În......
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care poți extinde creditul
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care ...
Creditele de consum, fără garanții, dar cu destinația refinanțare, în general, au ajuns să fie acordate în sume destul ...
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ...
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...