Guvernul crește salariile angajaților care gestionează programe PNRR și programe operaționale aferente intervalului 2021 – 2027

Executivul a aprobat luni, prin hotărâre, o majorare salarială pentru personalul care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 - 2027, cât şi PNRR, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 20:43
Guvernul crește salariile angajaților care gestionează programe PNRR și programe operaționale aferente intervalului 2021 - 2027

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost modificată şi completată HG nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la articolul 17 alineat (1) şi (2) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Actul normativ adoptat de Guvern corelează prevederile legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene prin „introducerea noilor programe operaţionale 2021 – 2027; completarea structurilor, autorităţilor şi instituţiilor publice în care este încadrat personalul care îndeplineşte atribuţii privind gestionarea asistenţei financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene şi memorandumurile de finanţare aplicabile sau aferente elaborării, gestionării, negocierii şi implementării PNRR; modificarea majorării salariale de la 35% la 50% până la prima evaluare a activităţii/performanţelor profesionale individuale”.

Majorarea se acordă numai pe perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în condiţiile OUG nr. 152/2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Această măsură este necesară pentru stimularea personalului care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR, în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, situată în nordul Irakului
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, ...
Turcia a anunţat marţi încheierea unui acord cu gigantul petrolier British Petroleum (BP) privind operaţiunile cu hidrocarburi din regiunea Kirkuk (nordul Irakului), potrivit ministrului......
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mişcării rebelilor Houthi din Yemen, a susţinut marţi că aceștia au vizat ...
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul a aprobat marţi seară, prin memorandum, deblocarea a peste 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate. ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat ...