Atu Tech: piața de sisteme de securitate a crescut cu 20% în 2022, pe fondul nevoii mai mari de siguranță a românilor

Piața locală de sisteme de securitate a crescut anul acesta cu aproximativ 20%, potrivit estimărilor Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România. Contextul socio-economic din acest an a influențat percepția românilor asupra siguranței proprii, aceștia investind în sisteme de protecție avansate.
Lidia Neagu - mar, 20 dec. 2022, 17:28
Atu Tech: piața de sisteme de securitate a crescut cu 20% în 2022, pe fondul nevoii mai mari de siguranță a românilor

Potrivit sursei citate, anul acesta, clienții a2t.ro și-au dorit sisteme de securitate mai performante, cu camere de supraveghere care pot înregistra imagini color chiar și pe timpul nopții, cu soluții care conțin soft-uri de tip AI, Deep Learning și analiză video, ce permit o analiză mai bună a imaginii, care fac diferența între oameni, animale, autoturisme și pot face detecție inteligentă la mișcare, crescând astfel nivelul de acuratețe al alarmelor trimise și îmbunătățind semnificativ sistemele de securitate.

Specialiștii Atu Tech spun că piața de sisteme de securitate din România este mai aproape de maturitate, principalele categorii de consumatori având o minimă educație a prevenției. Acest lucru se observă și în alegerile de zi cu zi ale clienților, care nu mai cumpără cele mai ieftine soluții, ci caută produse de calitate, dar și complementare, pentru a avea sisteme cât mai profesionale: cumpără switch-uri de calitate, cabinete RACK, doze de conexiuni speciale pentru camerele de supraveghere etc.

În ceea ce privește dezvoltarea tehnologică și noutățile apărute anul acesta de la producători, cele mai noi camere de supraveghere au iluminare duală pe timpul nopții. Adică pot să înregistreze imagini cu infraroșu și să comute pe modul LED color doar atunci când detectează mișcare.

De asemenea, un alt tip de cameră de supraveghere a început să apară pe piață folosind termenul „Active Detterence Camera” – această camera vine echipată cu tehnologie FULL COLOR, dar și cu iluminare roșie – albastră, pentru a simula luminile unei mașini de poliție, și cu un difuzor puternic care poate să avertizeze intrușii că sunt supravegheați.

O tendință importantă care s-a evidențiat anul acesta a fost în zona camerelor 4G cu panou solar, în contextul în care tot mai mulți oameni caută să își securizeze casele de vacanță sau terenurile de agrement.

Atu Tech investește 2 milioane de euro în gama proprie de produse SAFER, dublu față de anul trecut

În acest context de creștere, Atu Tech a investit anul acesta 2 milioane de euro, dublu față de anul trecut, în gama proprie de produse SAFER, sub care sunt comercializate echipamente de securitate și accesorii, de control acces, camere termale și produse de monitorizare a temperaturii, la o calitate premium și cu un preț accesibil.

Dublarea investiției are loc pe fondul diversificării gamei de produse SAFER.

Cât privește evoluția vânzărilor totale ale Atu Tech în 2022, compania a atins deja creșterea previzionată la începutul anului, de peste 15%.

„Am atins cifrele previzionate la începutul anului și am avut o creștere importantă datorită introducerii de sisteme fotovoltaice în gama noastră. Investițiile cele mai importante au fost în stocuri, depozit, platforma website și în automatizări de procese interne. Cele mai mari provocări anul acesta au fost îmbunătățirea fluxului de lucru, dezvoltarea software și mutarea într-un sediu nou, cu tot ce implică depozit, produse, birouri, angajați”, mai spune Sorin Felea.

Atu Tech este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, potrivit cifrei de afaceri. Compania, înființată în 2011, are sediul în Sibiu și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 13 milioane de euro (64 milioane lei).

Magazinul online a2t.ro comercializează peste 4.000 produse, din categorii precum sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă, control acces, automatizări porți, interfoane și videointerfoane, sisteme anti-incendiu și de sonorizare, instalații electrice, rețele și telefonie etc. Atu Tech dispune de o rețea de peste 1.000 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel național.

Te-ar mai putea interesa și
Pas important pentru Digi în Spania. A ajuns la un acord preliminar cu Telefonica pentru rețele mobile
Pas important pentru Digi în Spania. A ajuns la un acord preliminar cu Telefonica pentru rețele mobile
Telefonica a anunțat că a semnat un memorandum neobligatoriu cu Digi Communications pentru un „acord de rețea mobilă pe termen lung” în Spania. Părțile au ajuns la un acord de principiu cu......
Petrescu (ASF): România reprezintă o oportunitate de investiţie fantastică
Petrescu (ASF): România reprezintă o oportunitate de investiţie fantastică
România este o oportunitate de investiţie fantastică, pe o piaţă cu o forţă de muncă foarte pregătită, cu un portofoliu ...
Kia a dezvăluit primele detalii despre viitorul EV3
Kia a dezvăluit primele detalii despre viitorul EV3
Kia Corporation a dezvăluit în avanpremieră primele imagini ale viitorului său SUV electric compact EV3.
Franklin, CFA Institute: Vieţile noastre personale şi profesionale vor fi perturbate de Inteligenţa Artificială
Franklin, CFA Institute: Vieţile noastre personale şi profesionale vor fi perturbate de Inteligenţa Artificială
Unii văd apariţia Inteligenţei Artificiale (AI) ca pe o ameninţare existenţială la adresa umanităţii, în timp ce ...