Un succes major pentru Comisia Europeană. Amazon a fost de acord să-și asume noi angajamente în domeniul concurenței

Comisia Europeană a anunţat marţi că acceptă angajamentele venite din partea gigantului vânzărilor online Amazon de a nu mai utiliza datele vânzătorilor de pe piaţă şi de a asigura accesul egal la Buy Box şi Prime, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 dec. 2022, 18:29
Un succes major pentru Comisia Europeană. Amazon a fost de acord să-și asume noi angajamente în domeniul concurenței

Angajamentele asumate de Amazon răspund preocupărilor Comisiei în materie de concurenţă legate de utilizarea de către Amazon a datelor care nu sunt publice ale vânzătorilor de pe piaţă şi de o posibilă părtinire în acordarea accesului vânzătorilor la Buy Box şi la programul Prime.

„Decizia de astăzi stabileşte noi norme privind modul în care Amazon îşi desfăşoară activitatea în Europa. Amazon nu mai poate abuza de rolul său dual şi va trebui să îşi modifice mai multe practici comerciale legate de utilizarea datelor, selectarea vânzătorilor în cadrul Buy Box şi condiţiile de acces la programul Prime al Amazon. Comercianţii cu amănuntul şi transportatorii independenţi concurenţi, precum şi consumatorii vor avea de câştigat de pe urma acestor schimbări, care vor oferi noi oportunităţi şi o gamă mai largă de opţiuni”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

În luna iulie 2019, Comisia a deschis o investigaţie oficială privind utilizarea de către Amazon a datelor care nu sunt publice ale vânzătorilor de pe piaţa sa. La 10 noiembrie 2020, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecţiunile în care a constatat, cu titlu preliminar, că Amazon deţine o poziţie dominantă pe pieţele din Franţa şi Germania pentru furnizarea de servicii de piaţă online către vânzători terţi. De asemenea, potrivit constatărilor Comisiei, faptul că Amazon se bazează pe datele comerciale care nu sunt publice ale vânzătorilor de pe piaţă pentru a-şi calibra deciziile cu privire la vânzarea cu amănuntul a denaturat concurenţa loială pe platforma sa şi a împiedicat concurenţa efectivă.

În paralel, la 10 noiembrie 2020, Comisia a deschis o a doua investigaţie pentru a evalua dacă criteriile impuse de Amazon pentru a selecta câştigătorul Buy Box şi pentru a le permite vânzătorilor să ofere produse în cadrul programului său Prime conduc la un tratament preferenţial al activităţii de vânzare cu amănuntul a Amazon sau al vânzătorilor care utilizează serviciile de logistică şi de livrare ale Amazon.

În cadrul celei de-a doua investigaţii, Comisia a concluzionat, cu titlu preliminar, că Amazon a abuzat de poziţia sa dominantă pe pieţele din Franţa, Germania şi Spania pentru furnizarea de servicii de piaţă online către vânzători terţi. Tot cu titlu preliminar, Comisia a concluzionat că normele şi criteriile impuse de Amazon pentru Buy Box şi Prime favorizează în mod nejustificat propria sa activitate de vânzare cu amănuntul, precum şi vânzătorii de pe piaţă care utilizează serviciile de logistică şi de livrare ale Amazon.

Pentru a răspunde preocupărilor Comisiei în materie de concurenţă în legătură cu ambele investigaţii, Amazon s-a angajat să îmbunătăţească prezentarea celei de-a doua oferte concurente pentru „Buy Box”, conferindu-i o mai mare vizibilitate, şi să includă un mecanism de verificare în cazul în care prezentarea nu atrage îndeajuns atenţia consumatorilor; să sporească transparenţa şi fluxurile timpurii de informaţii către vânzători şi transportatori cu privire la drepturile lor nou-dobândite şi angajamentele asumate de Amazon, permiţându-le, printre altele, vânzătorilor să aleagă din timp transportatori independenţi; să stabilească mijloace prin care transportatorii independenţi să îşi poată contacta în mod direct clienţii Amazon, în conformitate cu normele de protecţie a datelor, permiţându-le să furnizeze servicii de livrare echivalente cu cele oferite de Amazon; să îmbunătăţească protecţia datelor transportatorilor împotriva utilizării de către serviciile de logistică concurente ale Amazon, în special în ceea ce priveşte informaţiile referitoare la profilul mărfurilor; să consolideze competenţele mandatarului însărcinat cu monitorizarea prin introducerea unor obligaţii suplimentare de notificare; să introducă un mecanism centralizat de tratare a plângerilor, deschis tuturor vânzătorilor şi transportatorilor în cazul suspiciunii că angajamentele nu sunt respectate; să mărească la şapte ani, în locul celor cinci ani propuşi iniţial, durata angajamentelor referitoare la Prime şi la a doua ofertă concurentă pentru Buy Box.

Comisia a constatat că angajamentele finale ale Amazon vor asigura faptul că Amazon nu utilizează datele vânzătorilor de pe piaţă pentru propriile sale operaţiuni de vânzare cu amănuntul şi că acordă acces nediscriminatoriu la Buy Box şi Prime. Comisia a decis ca angajamentele să devină obligatorii din punct de vedere juridic pentru Amazon.

Angajamentele propuse vizează toate pieţele actuale şi viitoare ale Amazon din Spaţiul Economic European. Acestea exclud Italia pentru angajamentele referitoare la Buy Box şi Prime, având în vedere decizia din 30 noiembrie 2021 a autorităţii italiene de concurenţă care a impus Amazon măsuri corective în ceea ce priveşte piaţa italiană.

Angajamentele finale vor rămâne în vigoare timp de şapte ani în ceea ce priveşte serviciul Prime şi afişarea celei de a doua oferte concurente pentru Buy Box şi timp de cinci ani pentru restul angajamentelor. Sub supravegherea Comisiei, un mandatar independent va monitoriza punerea în aplicare şi respectarea angajamentelor.

În cazul în care Amazon încalcă angajamentele, Comisia ar putea impune o amendă de până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a Amazon, fără a trebui să constate o încălcare a normelor antitrust ale UE, sau o penalitate cu titlu cominatoriu de 5% pe zi din cifra de afaceri zilnică a Amazon pentru fiecare zi de nerespectare.

Te-ar mai putea interesa și
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, duminică, deschiderea traficului pe Centura Sântandrei, un drum nou în lungime de 5 kilometri, prima din cele şapte centuri noi construite......
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze ...
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Marca Jaguar se apropie de împlinirea a nouă decenii de inovații și producție de motoare cu ardere internă și sărbătorește ...
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu ...