Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis estimează că Grecia va înregistra în acest an venituri din turism de cel puțin 18 miliarde de euro

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis (foto), a spus marţi că veniturile generate de importanta industrie a turismului în acest an vor ajunge la cel puţin 18 miliarde de euro, depăşind estimările iniţiale ale autorităţilor elene, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 dec. 2022, 21:08
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis estimează că Grecia va înregistra în acest an venituri din turism de cel puțin 18 miliarde de euro

Produsul Intern Brut al Greciei a înregistrat în acest an o creştere de 5,6%, graţie unei reveniri puternice a turismului după pierderile înregistrate în timpul pandemiei, dar şi a cererii interne şi a majorării investiţiilor.

Cu prilejul unui eveniment organizat la Atena, premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că sectorul turismului a înregistrat o „revenire completă” în acest an, în pofida inflaţiei accelerate şi a impactului războiului din Ucraina.

În proiectul de buget al Greciei pe 2022, veniturile din turism au fost planificate la 15 miliarde de euro, însă sumele finale vor fi cu cel puţin trei miliarde de euro mai mari, a spus Mitsotakis. Acesta a adăugat că, până la finele acestui an, sosirile de turişti vor ajunge la 88% din nivelul record înregistrat în 2019.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. În 2019, Grecia a înregistrat un număr record de 32 de milioane de vizitatori, care au generat venituri de aproximativ 18 miliarde de euro. 2020 a fost cel mai slab an din istorie, în condiţiile în care pandemia de COVID a paralizat călătoriile la nivel global, însă între timp sectorul şi-a revenit.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...