Biden afirmă, într-un clip care s-a viralizat pe Twitter, că acordul nuclear cu Iranul este mort (Video)

Acordul privind dosarul nuclear iranian, cunoscut sub acronimul JCPOA, "este mort", afirmă preşedintele american Joe Biden într-un video care circula marţi pe Twitter şi a căreui autenticitate nu a fost contestată de Casa Albă, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 dec. 2022, 21:57
Biden afirmă, într-un clip care s-a viralizat pe Twitter, că acordul nuclear cu Iranul este mort (Video)

În acest video, care circula fără dată şi fără localizare, preşedintele, înconjurat de gărzi de corp, este surprins într-o discuţie informală cu persoane aflate după o barieră metalică, dintre care una are pe frunte o bentiţă în culorile Iranului, în ceea ce pare a fi o sală de sport sau o sală polivalentă.

Unele elemente de decor, precum şi hainele preşedintelui par să sugereze că era vorba de un miting de campanie la începutul lunii noiembrie în California, unde Joe Biden venise pentru a-l susţine de candidatul Camerei Reprezentanţilor.

„Preşedinte Biden, veţi anunţa că JCPOA e mort? Puteţi anunţa asta?”, îl întreabă o femeie pe preşedintele democrat, care îi strânge mâna.

„Este mort, dar nu vom anunţa. Este o poveste lungă”, răspunde preşedintele american.

„Nu vrem un acord cu mullahii (…). Ei nu ne reprezintă”, continuă interlocutoarea sa.

„Ştiu că nu vă reprezintă. Însă vor să aibă o armă nucleară”, spune Joe Biden, cunoscut pentru înclinaţia sa de a nu folosi limbajul oficial, în special în discuţii informale.

„Comentariile preşedintelui sunt conforme cu ceea ce spunem despre JCPOA, care nu este prioritatea noastră în acest moment”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, întrebat despre video în timpul unei discuţii de marţi cu jurnaliştii.

„Nu ne aşteptăm să existe un acord în viitorul apropiat”, a mai declarat el, fără a relua totuşi formularea definitivă a lui Joe Biden.

„Din câte ştiu, nimeni nu pune la îndoială autenticitatea (înregistrării video) şi nu cred că o vom investiga”, a adăugat el.

Pactul din 2015 (JCPOA) oferea Iranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unor garanţii că Teheranul nu se va dota cu arma atomică, un obiectiv pe care Republica Islamică a negat mereu că îl urmăreşte.

Cu toate acestea, după retragerea SUA din JCPOA în 2018 şi reintroducerea de sancţiuni americane, Teheranul şi-a încălcat treptat obligaţiile.

Joe Biden s-a angajat să încerce să relanseze acordul, dar negocierile demarate în aprilie 2021 la Viena sunt în prezent în punct mort.

Te-ar mai putea interesa și
Primark a deschis un nou magazin în România, în urma unei investiții de 8 milioane de euro
Primark a deschis un nou magazin în România, în urma unei investiții de 8 milioane de euro
Primark anunță că a deschis primul său magazin din Sibiu, situat în Shopping City Sibiu, în urma unei investiții de peste 8 milioane de euro. ...
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, ...
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home ...
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...