Turcia anunță că gazele naturale pe care le exploatează în Marea Neagră din 2020 vor fi furnizate populației începând cu luna martie 2023

Gazele din noile zăcăminte care se explorează începând din 2020 în apele adânci ale Mării Negre vor ajunge în gospodăriile populaţiei la finele lunii martie, a anunţat, marţi, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, citat de agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 dec. 2022, 21:12
Turcia anunță că gazele naturale pe care le exploatează în Marea Neagră din 2020 vor fi furnizate populației începând cu luna martie 2023

„Infrastructura pentru a aduce gazele pe uscat este gata în procent de 85%. În prima fază se vor transfera 10 milioane metri cubi pe zi; în a doua 40 milioane mc. La finele lunii martie vom începe să introducem primele gaze în sistem”, a spus oficialul turc într-o conferinţă de presă.

Donmez a reamintit că, în urma descoperirii unui nou zăcământ, anunţată luni de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, rezervele estimate din Marea Neagră se ridică la circa 710 miliarde mc.

„Până acum am deschis zece puţuri pe fundul mării şi vom deschide alte 30 până la finalizarea acestor lucrări, în 2026”, a explicat ministrul.

Din 2007, Turcia, care consumă circa 60 miliarde mc de gaze pe an, exploatează zăcăminte de gaze în apropierea coastelor Mării Negre, dar este vorba despre cantităţi mici, care nu reuşesc să reducă substanţial dependenţa de importurile din Rusia, Azerbaidjan şi Iran, mai scrie EFE.

În 2020, însă, a fost anunţată descoperirea unui enorm zăcământ de gaze în apele adânci, la circa 170 kilometri de coastele sale, în Marea Neagră, şi de atunci Turcia pregăteşte exploatarea comercială a acestor resurse.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...