Recensământ 2022: singurele judeţe în care a crescut populaţia rezidentă în 2021 faţă de nivelul din 2011 sunt Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Suceava

Judeţul Ilfov are cea mai mare creştere a populaţiei rezidente în anul 2021 faţă de nivelul indicatorului, înregistrat în anul 2011, cu peste 39%, arată datele Institutului Naţional de Statistică analizate de Economica.net.
Cristina Şomănescu - vin, 30 dec. 2022, 10:54
Recensământ 2022: singurele judeţe în care a crescut populaţia rezidentă în 2021 faţă de nivelul din 2011 sunt Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Suceava

Populaţia rezidentă a României a ajuns la 19.053.815 persoane la 1 decembrie 2021 şi este cu 5,3% mai mică (scădere cu circa 1,06 milioane de locuitori) decât nivelul indicatorului obţinut la recensământul din 2011, arată datele INS, comparate de Economica.net.

Singurele judeţe în care populaţia rezidentă a crescut în perioada analizată (în 2021 faţă de nivelurile din anul 2011) sunt: Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, arată o statistică Economica.net făcută pe baza rezultatelor provizorii ale recensământului din 2022 şi pe baza rezultatelor finale ale precedentelor recensăminte ale populaţiei. 

Nuanţat, populaţia rezidentă a judeţului Ilfov a crescut cu aproape 154.000 de persoane la 1 decembrie 2021 faţă de nivelul înregistrat la 20 octombrie 2011, când a avut loc precedentul recensământ al populaţiei. Aceasta înseamnă o creştere cu peste 39% a populaţiei rezidente a judeţului Ilfov în perioada analizată.

Populaţia rezidentă din Ilfov

  • 542.686 de oameni la 1 decembrie 2021.
  • 388.738 de oameni la 20 octombrie 2011.

Populaţia rezidentă a judeţului Bistriţa-Năsăud a crescut cu peste 9.700 de oameni la 1 decembrie 2021 faţă de valoarea indicatorului din 20 octombrie 2011, arată datele provizorii ale INS, comparate de Economica.net. Aceasta înseamnă o creştere cu 3,4% a populaţiei rezidente a judeţului Bistriţa-Năsăud în intervalul analizat.

Populaţia rezidentă din Bistriţa-Năsăud

  • 295.988 de oameni la 1 decembrie 2021.
  • 286.225 de oameni la 20 octombrie 2011.

Populaţia rezidentă a judeţului Suceava a crescut cu peste 7.700 de oameni la 1 decembrie 2021 faţă de nivelul indicatorului din 20 octombrie 2011, reiese din datele provizorii ale INS, comparate de Economica.net. Aceasta înseamnă o creştere cu 1,2% a populaţiei rezidente din Suceava în perioada analizată.

Populaţia rezidentă din judeţul Suceava

  • 642.551 de oameni la 1 decembrie 2021.
  • 634.810 de oameni la 20 octombrie 2011.

Sursă: date INS, obţinute şi comparate de Economica.net.

Populația rezidentă a României include:

  • persoanele de cetățenie română, străină sau fără cetățenie, cu reședința obișnuită în România;
  • persoanele cu cetățenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forțelor armate naționale, staționate în restul lumii, personalul național al bazelor științifice naționale, stabilite în afara teritoriului geografic al țării, persoanele de cetățenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave și platforme plutitoare operând parțial sau în întregime în afara teritoriului economic.

Populaţia rezidentă a României nu cuprinde:

  • persoanele de cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie cu domiciliul în România, plecate în  străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni sau cu intenţia de a rămâne în străinătate o perioadă de cel puţin 12 luni: la lucru, în căutarea unui loc de muncă, la studii, în interes de afaceri (persoane plecate pe perioadă îndelungată), se arată în metodologia recensământului din 2022, analizată de Economica.net;
  • persoanele de cetăţenie străină sau fără cetăţenie, venite în România pentru o perioadă mai mică de 12 luni (persoane temporar prezente).

Sursă foto: captură Youtube DroneTube RO a ansamblului rezidenţial Militari Residence din judeţul Ilfov.

Te-ar mai putea interesa și
Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung al Transgaz la  „BBB” cu perspectiva stabilă
Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung al Transgaz la „BBB” cu perspectiva stabilă
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că că în data de 29.05.2026, Agenția Internațională de......
MedLife raportează o creștere de 10% a cifrei de afaceri în primele trei luni ale anului. Evoluția a fost susținută în principal de creșterea organică
MedLife raportează o creștere de 10% a cifrei de afaceri în primele trei luni ale anului. Evoluția a fost susținută ...
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, prezintă rezultatele financiare aferente primului trimestru ...
Primele șase economii ale UE sunt de acord cu introducerea unui sistem centralizat de supraveghere a piețelor financiare
Primele șase economii ale UE sunt de acord cu introducerea unui sistem centralizat de supraveghere a piețelor financiare
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană au convenit o poziţie comună la propunerea Comisiei ...
Romgaz cumpără combinatul chimic Azomureș, într-o tranzacție totală de 46 mil. euro plus maximum 119 mil. lei
Romgaz cumpără combinatul chimic Azomureș, într-o tranzacție totală de 46 mil. euro plus maximum 119 mil. lei
Romgaz preia combinatul chimic Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, după ce Consiliul de ...