Operatorii aerieni au raportat 113 zboruri cu întârzieri mai mari de o oră pe „Henri Coandă”, în ultima săptămână

 Companiile aeriene au raportat, în ultimele zile din 2022 şi până pe 4 ianuarie, anul curent, 113 de zboruri operate pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti ce au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute, informează joi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
AGERPRES - J, 05 ian. 2023, 11:18
Operatorii aerieni au raportat 113 zboruri cu întârzieri mai mari de o oră pe

Potrivit sursei citate, în săptămâna 29 decembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, din totalul celor 113 de aterizări şi decolări cu probleme, 64 au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau a aeronavelor.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la principalii operatori de pe aeroport, respectiv: Wizz Air (69 de zboruri), TAROM (13) şi Ryanair (7).

În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate şapte zboruri.

Datele CNAB arată că, în perioada 29 decembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti au fost operate 1.820 de zboruri, dintre care 1.714 regulate.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...