Grupul Stellantis va reorganiza rețeaua comercială din Franța

Grupul Stellantis va reduce numărul concesionarilor săi din Franța înaintea trecerii la ceea ce numește „New Retail Model”.
Robert Stan - D, 08 ian. 2023, 21:30
Grupul Stellantis va reorganiza rețeaua comercială din Franța

Oficialii Stellantis, grup care include mărci precum Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Jeep, Opel sau Peugeot, și care este reprezentat în România de de importatorii Auto Italia Impex și Trust Motors, au plănuit o schimbare importantă de strategie, deocamdată, pe piața franceză.

Conform Reuters, Stellantis va renunța la 1 din 5 puncte de vânzare cu amănuntul din Franța în încercarea de a își restructura rețeaua de distribuție pentru a reduce costurile și a o pregăti pentru trecerea la modul de lucru tip „agenție” și comercializarea mașinilor electrice.

De asemenea, ținta finală a marelui grup auto este câștigarea unei mai mari flexibilități în rețeaua de vânzări pentru ca aceasta să se poată adapta la noile tendințe și cerințe ale clienților, pe măsură ce mașinile devin din ce în ce mai electrificate, conduse de software și, desigur, scumpe.

„Vom avea mai puține site-uri fizice”, a declarat Guillaume Couzy, country manager Stellantis pentru Franța, menționând și că va exista „la fel de mult sau chiar mai mult” contact între mărcile grupului și potențialii cumpărători.

Punctele de vânzare ale producătorului auto vor trece de la reprezentarea monobrand sau multibrand, dar cu doar câteva mărci, la multibrand la nivel de grup astfel încât clienții să poată găsi o ofertă mai largă la fiecare dealer, a detaliat Couzy.

Totodată, planurile companiei de reorganizare a relațiilor de afaceri cu reprezentanțele, denumite „Noul Model de Retail”, se află în prezent în fazele finale ale discuțiilor dintre părțile implicate. Asta pentru că Stellantis se află printre grupurile auto care intenționează să treacă la un așa-numit model de distribuție „tip agenție”, în care producătorul de automobile deține stocurile în locul dealerilor și suportă, de asemenea, costurile de marketing și logistică.

Acest sistem, pe care Stellantis îl va testa mai întâi în Austria, Belgia, Luxemburg și Olanda încă din acest an, are ca scop reducerea costurilor de distribuție, eliminarea discounturilor diferențiate și o eficiență crescută a lanțului logistic.

În baza noilor contracte semnate cu producătorul, dealerii vor primi doar un comision fix pentru fiecare vehicul vândut, de obicei aproximativ 5%, dar ar economisi banii cheltuiți până acum pentru asigurarea stocurilor și marketing. De asemenea, așa cum a scris Economica.net încă din primăvara acestui an, dealerii își vor asigura veniturile și din activitatea post-vânzare.

Pentru clienți, modificarea constă în imposibilitatea de a beneficia de discounturile oferite de dealer sau de a negocia, măcar, parțial, prețul și de a semna contractul de achiziție direct cu producătorul.

CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că, în acest fel, dorește să reducă costurile de distribuție cu 50% până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...