Agenţia americană pentru Alimente și Medicamente a autorizat un medicament nou și mult așteptat pentru tratarea Alzheimer

Autorităţile sanitare din Statele Unite au autorizat vineri un nou medicament pentru Alzheimer menit să reducă declinul cognitiv la pacienţii care suferă de această boală neurodegenerativă, un tratament mult aşteptat după lansarea eşuată a unui medicament anterior cu un mecanism similar în urmă cu un an şi jumătate, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 07 ian. 2023, 09:12
Agenţia americană pentru Alimente și Medicamente a autorizat un medicament nou și mult așteptat pentru tratarea Alzheimer

Noul tratament, care va fi comercializat de compania farmaceutică Eisai sub numele Leqembi, este acum recomandat de Agenţia pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) pentru pacienţii care nu au ajuns încă într-un stadiu avansat al bolii.

Acest tratament reprezintă „un progres important în lupta noastră pentru a trata eficient boala Alzheimer”, care afectează aproximativ 6,5 milioane de americani, a spus FDA într-un comunicat.

Leqembi, al cărui ingredient activ este numit lecanemab, vizează depozitele unei proteine numite beta-amiloid. Deşi cauza bolii Alzheimer continuă să nu fie deplin înţeleasă, pacienţii prezintă plăci de amiloid în creier, care se formează în jurul neuronilor şi în cele din urmă îi distrug, ceea ce provoacă pierderea memoriei, caracteristică acestei boli.

Autorizarea FDA se bazează pe rezultatele studiilor clinice care arată că medicamentul reduce plăcile de amiloid. De asemenea, agenţia menţionează rezultatele unor studii clinice mai extinse, publicate recent într-o jurnal ştiinţific. Realizate pe aproape 1.800 de persoane urmărite timp de 18 luni, acestea au evidenţiat o reducere cu 27% a declinului cognitiv la pacienţii trataţi cu lecanemab.

Studiile au scos la iveală şi efecte adverse grave. Unii pacienţi trataţi au suferit hemoragii cerebrale. În plus, cel puţin o persoană care a primit tratamentul a murit. FDA a inclus un avertisment cu privire la riscul de sângerare în informaţiile despre medicament.

Acesta este al doilea tratament pentru Alzheimer aprobat recent de FDA, după Aduhelm în iunie 2021 (care folosea o moleculă numită aducanumab). Lansarea acestuia din urmă nu a avut parte de succesul aşteptat. Autorizarea sa a stârnit controverse, unii experţi criticând lipsa dovezilor privind eficacitatea sa. Utilizarea sa a fost ulterior limitată la persoanele cu cazuri moderate ale bolii.

Un raport recent al Congresului american a criticat preţul său exorbitant (56.000 de dolari pe an), iar sistemul federal de asigurări de sănătate Medicare, destinat persoanelor vârstnice, a spus că îl va rambursa doar dacă este realizat în cadrul unor teste clinice.

Sursa foto: Latimes.com

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...