Didier Deschamps și-a prelungit contractul de selecționer al echipei naționale a Franței până în 2026

Contractul lui Didier Deschamps la cârma naţionalei Franţei a fost prelungit până în anul 2026, a anunţat sâmbătă selecţionerul la Adunarea generală a Federaţiei franceze de fotbal de la Paris, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 07 ian. 2023, 13:11
Didier Deschamps și-a prelungit contractul de selecționer al echipei naționale a Franței până în 2026

Numit selecţioner în 2012, Deschamps era la final de contract după încheierea Cupei Mondiale din Qatar, unde „les Bleus” au atins finala, câştigată de Argentina la lovituri de departajare. Sub comanda sa, Franţa a câştigat CM 2018 şi a jucat finala EURO 2016.

„Vă voi anunţa ceva ce-mi face plăcere, şi anume că preşedintele meu a decis ca eu să prelungesc până în 2026”, a declarat Deschamps la tribuna Adunării generale, unde a fost ovaţionat în picioare.

Deschamps, în vârstă de 54 de ani, care dorea de la bun început un contract până la Mondialul 2026 (în Statele Unite, Canada şi Mexic), a avut deci câştig de cauză, în timp ce Noel Le Graet, preşedintele Federaţiei franceze, voia ca el să prelungească până la EURO 2024 din Germania.

Campion mondial ca jucător în 1998, Deschamps are cel mai lung mandat ca în această funcţie, în faţa lui Michel Hidalgo, care a rămas opt ani şi şase luni (martie 1976 – iunie 1984). El deţine recordul de meciuri pe banca Franţei (138, faţă de cele 79 ale lui Raymond Domenech) şi, mai ales, cel mai frumos palmares.

Singurul său eşec a fost la EURO 2020, unde Franţa a fost eliminată în optimi de finală de Elveţia pe Arena Naţională din Bucureşti.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
TABEL Patru din șase operatori de transport feroviar de călători din România au închis anul trecut pe pierdere – sindicaliști
TABEL Patru din șase operatori de transport feroviar de călători din România au închis anul trecut pe pierdere – ...
Patru din șase operatori de transport feroviar (OTF) au încheiat anul 2025 cu pierderi, inclusiv operatori privați, prezentați adesea drept exemple de management performant, spun sindicaliștii.......
Finlanda va întrerupe conexiunea cu Rusia de fibră optică începând din 2027
Finlanda va întrerupe conexiunea cu Rusia de fibră optică începând din 2027
Operatorul reţelei electrice din Finlanda, Fingrid, al cărui acţionar majoritar este statul finlandez, va întrerupe conexiunea ...
Ucraina limitează producția de fier, din cauza atacurilor rusești asupra porturilor sale care face exporturile foarte dificil de realizat
Ucraina limitează producția de fier, din cauza atacurilor rusești asupra porturilor sale care face exporturile foarte ...
Producătorul ucrainean de concentrat de minereu de fier Uzina Minieră şi de Procesare de la Pivdennîi a început să ...
Surpriză majoră: Ținta de vânzări pentru controversatul model electric Ferrari Luce, atinsă în doar două luni
Surpriză majoră: Ținta de vânzări pentru controversatul model electric Ferrari Luce, atinsă în doar două luni
Constructorul italian de automobile sportive de lux Ferrari raportează performanțe comerciale solide la debutul său în ...