Criză Taiwan – China efectuează noi exerciţii de luptă, axate pe atacuri terestre şi asalturi maritime

Armata chineză anunţă că a efectuat duminică, a doua oară în mai puţin de o lună, exerciţii de luptă în jurul Taiwanului - axate pe atacuri terestre şi asalturi maritime -, iar insula a anunţat că a detectat peste 50 de avioane chinezeşti, relatează Reuters.
News.ro - lun, 09 ian. 2023, 11:18
Criză Taiwan - China efectuează noi exerciţii de luptă, axate pe atacuri terestre şi asalturi maritime

Aceste manevre, precizează armata într-un scurt comunicat, au avut scopul să testeze capacităţi de luptă comună şi ”să contracareze în mod hotărât acţiunile provocatoare ale puterilor externe şi forţelor separatiste în favoarea independenţei din Taiwan”, scrie News.ro.

Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că 57 de avioane şi patru nave chinezeşti au operat în jurul Taiwanului în ultimele 24 de ore.

În total, 28 dintre aceste aeronave au pătrus în zona de apărare aeriană a Tiwanului, acuză ministerul taiwanez, scrie News.ro.

Beijingul consideră Taiwanul ca parte a teritoriului chinez şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-l readuce sub tutela sa.

Taipeiul a anunţat la sfârşitul lui decembrie că 43 de aeronave chinezeşti au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, o incursiune fără precedent, pe fondul unei intensificări a manevrelor militare chineze de trei ani, scrie News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...