Principalii trei acţionari Cemacon vor acţiona concertat în legătură cu deciziile privind compania

Principalii trei acţionari ai Cemacon (CEON), fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, SSIF Broker şi firma Andrei&Andrei Consultanţă, a fondatorului Casei de Insolvenţă Transilvania, Andrei Cionca, au decis să acţioneze concertat în ceea ce priveşte deciziile referitoare la producătorul de cărămizi.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 07:33
Principalii trei acţionari Cemacon vor acţiona concertat în legătură cu deciziile privind compania

„Cei trei acţionari au decis că este în interesul comun, atât al acţionariatului cât şi al companiei, să coopereze şi să adopte o politică comună în ceea ce priveşte Cemacon, pentru a asigura stabilitatea financiară şi dezvoltarea companiei. Acţionarii principali au luat decizia concertării pe de o parte pentru a contribui la întărirea companiei pe piaţă şi pe de altă parte pentru a oferi suport echipei de management. Acţionarii susţin astfel procesul de negociere al restructurării pasivelor financiare ale Cemacon”, arată Cemacon, într-un comunicat.

Fodul de investiţii KJK Fund II SICAV-SIF, cu sediul în Luxembourg, are 29,2% din acţiunile Cemacon, firma lui Cionca deţine 21,81% din capital, iar SSSIF Broker peste 14%. Titlurile companiei sunt listate la BVB.

Decizia celor trei acţionari se referă la votarea în acord a tuturor măsurilor care necesită rezoluţia acţionarilor, precum aprobarea sau respingerea strategiei pe termen lung a companiei, numirea conducerii companiei, achiziţia şi vânzarea de active sau eventuale oferte de preluare.

„Compania, sprijinită de acţionarii majoritari, trebuie să continue să depună eforturi pentru a finaliza restructurarea fundamentală începută de managementul actual. Intenţionăm să rămânem în acţionariatul Cemacon pentru anii ce vor urma şi să lucrăm alături de companie şi de co-acţionari”, a declarat în comunicat Jaakko Salmelin, reprezentant al KJK Fund II.

Cionca a afirmat că Cemacom are rezultate operaţionale foarte bune, într-un context economic nefavorabil, pe o piaţă în scădere, iar directorul general al SSIF Broker, Grigore Chiş, a spus că cei trei acţionari vor avea o politică unitară de restructurare şi dezvoltare a companiei.

Cemacon a înregistrat în primele şapte luni ale acestui an un avans al vânzărilor de 40% în valoare şi 36% în volum şi estimează că va încheia 2013 cu afaceri de 50 milioane lei, mai mari cu 40% faţă de 2012.

Liviu Stoleru, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, a declarat recent pentru MEDIAFAX că producătorul de cărămizi vrea să vândă platforma pe care o deţine în centrul oraşului Zalău, care cuprinde vechea linie de producţie, închisă în 2011, şi un teren de 6 hectare, tranzacţii din care îşi propune să încaseze 7-8 milioane euro.

„După inaugurarea fabricii noi din Recea (judeţul Sălaj), în septembrie 2010, am ajuns la o capacitate foarte ridicată, astfel că funcţionarea liniei vechi din Zalău, care avea şi costuri mai ridicate, nu se mai justifica. Fabrica veche, închisă în 2011, este amplasată în apropiere de centrul oraşului, pe o platformă de 6 hectare. Vânzarea acestor active este o idee pentru a mai uşura din povara creditelor”, a afirmat Stoleru.

Compania negociază cu BCR restructurarea unui credit în valoare de 26-27 milioane euro la momentul accesării, utilizat pentru construcţia fabricii de cărămizi din Recea.

Vânzările companiei sunt derulate în principal printr-o reţea de 150 de parteneri la nivel naţional, ponderea cea mai ridicată a livrărilor fiind în Transilvania. Cemacon vinde şi direct către proiecte şi a deschis în acest an trei centre proprii de distribuţie, la Timişoara, Suceava şi Bacău. În plus, producătorul de cărămizi este interesat şi de exporturi, tatonând în acest sens piaţa din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până la 1,62%
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de vineri. Indicii au îregistrat scăderi de până ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe roşu şedinţa de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 de milioane de lei (21,71 de......
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ...
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...