Compania IT poloneză Webcon își extinde prezența în România printr-un parteneriat strategic cu Encorsa

WEBCON, una dintre cele mai importante companii la nivel global care oferă o platformă de aplicații de tip LCAP (Enterprise Low-code Application Platform) pentru automatizarea și gestionarea afacerilor, a decis să își extindă operațiunile și în România și să își crească prezența pe piață, atât organic, cât și împreună cu partenerii și clienții români.
Lidia Neagu - mar, 10 ian. 2023, 10:38
Compania IT poloneză Webcon își extinde prezența în România printr-un parteneriat strategic cu Encorsa

Compania are parteneriate mai vechi cu integratorii de sisteme din România, care livrează soluții pentru clienții lor folosind platforma WEBCON. Unul dintre aceștia este Encorsa, un integrator român de servicii de transformare digitală prin tehnologii de hiper-automatizare low-code și no-code, Robotic Process Automation și Inteligență Artificială – care este singurul WEBCON Premium Partner din regiune. Acest parteneriat devine, astfel, unul strategic la nivel regional pentru ambele companii.

„La WEBCON, credem că abordarea clasică a furnizării de aplicații pentru afaceri – bazată pe cod personalizat – nu funcționează în realitatea de astăzi, care este în continuă schimbare. Pentru a ține pasul cu nevoile afacerilor și ale pieței, atât departamentele IT, cât și integratorii de sisteme trebuie să fie rapizi și flexibili în furnizarea de noi soluții – și, ținând cont de acest lucru, am creat platforma noastră low-code. Prin parteneriatul cu Encorsa, dorim să oferim posibilitatea companiilor românești să digitalizeze și să automatizeze eficient procesele operaționale cu aplicații personalizate, a căror livrare durează câteva zile sau săptămâni, nu luni sau ani”, spune Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA, WEBCON.

WEBCON ajută organizațiile să își sporească productivitatea și facilitează luarea de decizii bazate pe date prin intermediul platformei BPS – o soluție completă low-code destinată susținerii fluxurilor de documente digitale și a digitalizării, automatizării și gestionării proceselor de afaceri. Potrivit unui studiu WEBCON efectuat pe piața din SUA, 93% dintre CIO (Chief Information Officer) consideră că aplicațiile low-code sunt mai bine adaptate la nevoile afacerilor, iar 89% consideră că furnizarea de aplicații folosind tehnologia low-code este mai ieftină decât programarea personalizată.

„Această colaborare ne oferă multe noi oportunități, deoarece înainte de acest parteneriat dezvoltam deja soluții software personalizate. Având în vedere nevoile în continuă evoluție ale clienților, a devenit dificil să ținem pasul cu ritmul schimbării și să adaptăm perfect soluțiile la provocările lor actuale. Căutam un instrument care să ne permită să fim rapizi și flexibili atunci când construim aplicații, dar și să le menținem și să le dezvoltăm ori de câte ori era necesar, iar platforma WEBCON BPS (Business Process Suite) s-a dovedit a fi ceea ce aveam nevoie. În prezent, putem lucra la numeroase aplicații în același timp, ceea ce înseamnă accelerarea transformării digitale pentru clienții noștri – și aducerea unei valori mai mari prin proiecte personalizate. Tehnologia low-code devine din ce în ce mai populară în România, iar noi ne bucurăm să vedem clienți tot mai mulțumiți de rezultatele digitalizării, care decid să facă mai multe proiecte alături de noi”, spune Cătălin Profir, Co-Founder & CEO, Encorsa.

Potrivit unei previziuni Gartner, până în 2025, mai mult de 75% din activitatea de dezvoltare a aplicațiilor va fi atribuită dezvoltării de aplicații low-code. Acest lucru arată impactul tot mai mare la nivel global al tehnologiei low-code, chiar dacă piața românească încă nu îi exploatează potențialul în totalitate.

Encorsa are mai mult de 10 ani de experiență în consultanță în domeniu și este specializată în utilizarea unor tehnologii precum low-code și no-code, AI, RPA, Chatbots și Business Process Management (BPM). Compania a implementat cu succes peste 50 de proiecte complexe de transformare digitală în organizații precum Electrica Furnizare, Impetum Group, Green Group, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), BCR Asigurări de Viață, PwC și Deloitte.

WEBCON este un furnizor european de software de top, care oferă o platformă de automatizare și gestionare a proceselor de afaceri low-code la nivel enterprise, ajutând companiile din întreaga lume să lucreze mai eficient și să valorifice potențialul transformării digitale. Platforma WEBCON BPS ajută organizațiile internaționale să automatizeze fluxurile de lucru, să gestioneze documentele și să digitalizeze proceselor de afaceri. Peste 650 de companii din întreaga lume, inclusiv lideri de piață precum Siemens Finance, Mitsubishi Electric, Pratt & Whitney, Huhtamaki, Societe Generale și MAN, au ales WEBCON BPS pentru a eficientiza procesele și a stimula creșterea afacerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – Viktor Orban este criticat de investitorii germani pentru clientelism
Ungaria – Viktor Orban este criticat de investitorii germani pentru clientelism
Investitorii germani au considerat mult timp Ungaria drept propria lor ogradă, în condiţiile în care constructori auto precum Mercedes sau BMW continuă să îşi extindă prezenţa şi să......
Premier Energy cumpără parcul eolian „Mihai Viteazu” din judeţul Constanţa cu 88 de milioane de euro
Premier Energy cumpără parcul eolian „Mihai Viteazu” din judeţul Constanţa cu 88 de milioane de euro
Grupul Premier Energy a achiziţionat parcul eolian "Mihai Viteazu" din judeţul Constanţa, o regiune renumită pentru condiţiile ...
Oamenii de ştiinţă salută descoperirea unui material „interesant” care poate stoca gazele cu efect de seră
Oamenii de ştiinţă salută descoperirea unui material „interesant” care poate stoca gazele cu efect de seră
Oamenii de ştiinţă au salutat descoperirea "interesantă" a unui tip de material poros care poate stoca dioxidul de carbon, ...
Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024
Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024
Cele peste 350 e magazine Lidl din toată țara vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, pe 5 și 6 mai 2024. Clienții ...