Forumul de la Davos anunță o participare record a liderilor politici și de afaceri la ediția din acest an

Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, care va avea săptămâna viitoare a 53-a ediţie a reuniunii sale anuale, a anunţat marţi o participare record a liderilor politici şi reprezentanţilor mediului de afaceri, care vor aborda teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice, consemnează marţi agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 ian. 2023, 18:49
Forumul de la Davos anunță o participare record a liderilor politici și de afaceri la ediția din acest an

”Suntem blocaţi într-un mod de gândire de criză”, a remarcat directorul executiv al WEF, Klaus Schwab (foto), la o conferinţă de presă premergătoare evenimentului. ”Davos ar trebui să ajute la schimbarea acestui mod de gândire”, a indicat el despre forumul care anul acesta se va desfăşura sub bannerul ”Cooperare într-o Lume Fragmentată”.

Desfăşurat în mod tradiţional în ianuarie, Forumul de la Davos a avut ultima ediţie cu participare fizică pe timp de iarnă în anul 2020, cu puţin timp înaintea declarării pandemiei COVID-19. Ediţia din 2021 s-a desfăşurat online, iar cea din 2022 a fost mutată din ianuarie în luna mai, din cauza unui nou val de infectări.

La ediţia de anul acesta şi-au anunţat participarea 52 de şefi de stat şi de guvern, 56 de miniştri de finanţe, 19 guvernatori de bănci centrale, 35 de miniştri de externe, 30 de miniştri ai comerţului, 39 de şefi ai organizaţiilor internaţionale, inclusiv cei ai FMI şi OMC.

Renumita staţiune elveţiană de ski va găzdui şi cea mai substanţială participare a reprezentanţilor mediului de afaceri consemnată până în prezent la acest forum, în total circa 1.500, dintre care aproximativ 600 de directori executivi, organizatorii ţinând să evidenţieze că acum în rândul acestora va fi şi cel mai mare număr de femei.

Dezbaterile se vor axa pe provocările globale pe termen scurt cum ar fi evitarea unei recesiuni globale în 2023, precum şi pe soluţiile ca efortul global de combatere a schimbărilor climatice deja slăbit să nu fie afectat şi mai mult de perturbarea aprovizionării cu energie provocată de războiul din Ucraina şi de sancţiunile impuse Rusiei.

Economista membră a conducerii forumului, Saadia Zahidi, a spus că una dintre temele centrale de discuţie va gravita în jurul ideii de regândire a creşterii economice şi investiţiilor pentru ca acestea să fie compatibile cu protejarea mediului, un obiectiv al reuniunii fiind configurarea unei agende globale în acest sens.

Ucraina, care a dominat ediţia de anul trecut a forumului, va trimite şi anul acesta la Davos o delegaţie la nivel înalt şi vor avea loc mai multe sesiuni pe tema războiului.

O prezenţă semnificativă la forum va avea şi continentul asiatic, mai ales prin prezenţa unei ”delegaţii la nivel înalt” a Chinei, a spus Klaus Schwab, fără a preciza deocamdată cine vor fi membrii acesteia.

El a mai subliniat că urmăreşte să acorde la această ediţie o atenţie specială temelor care privesc ”egalitatea de gen” şi ”echitatea rasială”.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...