Petrol – Plafonarea preţului costă Rusia 160 de milioane de euro pe zi

Ca urmare a plafonării preţului petrolului rusesc, veniturile realizate de Moscova din exporturile de ţiţei sunt mai mici cu aproximativ 160 de milioane de euro (172 de milioane de dolari) pe zi, susţine un cercetător finlandez, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 11 ian. 2023, 14:28
Petrol - Plafonarea preţului costă Rusia 160 de milioane de euro pe zi

În plus, această diminuare a veniturilor ar urma să se agraveze, până la 280 de milioane de dolari pe zi, după ce plafonul privind exporturile de ţiţei va fi extins şi la produsele rafinate ruseşti, începând cu data de 5 februarie, se arată într-un raport realizat de centrul de analiză Centre for Research on Energy and Clean Air cu sediul în Helsinki.

Acest raport oferă noi dovezi cu privire la modul în care plafonul de preţ impus de grupul G7 precum şi sancţiunile asociate impuse de Uniunea Europeană afectează maşina de război a Rusiei. Deja cotaţia barilului de ţiţei rusesc este la jumătate faţă de preţul internaţional al petrolului.

„Embargoul UE privind importurile de petrol precum şi plafonarea preţului ţiţeiului au intrat în sfârşit în vigoare iar impactul este la fel de important pe cât se preconiza”, susţine Lauri Myllyvirta, analist şef la CREA.

Cu toate acestea, Kremlinul este sceptic cu privire la calculele analiştilor de la CREA, potrivit agenţiei de presă ruseşti Interfax care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Este prea devreme să estimăm impactul deoarece piaţa globală a energiei este mult prea volatilă, iar exportatorii ruşi de petrol nu au ajuns încă să se confrunte cu clienţi care să respecte plafonul de preţ”, a subliniat Peskov.

India, China şi Turcia, principalii cumpărători de ţiţei rusesc, nu s-au alăturat iniţiativei occidentale privind plafonarea preţului petrolului rusesc. Luna trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice furnizarea de petrol şi produse petroliere rafinate, timp de cinci luni începând cu data de 1 februarie, către ţările care au aderat la plafonul de preţ occidental.

Analiştii de la Centre for Research on Energy and Clean Air susţin că Uniunea Europeană ar trebui să analizeze modalităţile prin care ar putea spori şi mai mult presiunile asupra Moscovei. De exemplu, o nouă reducere a plafonului de preţ, până la 25-35 de dolari per baril, de la 60 de dolari per baril în prezent, ar diminua cu alte 100 milioane de euro pe zi veniturile realizate de Rusia din exporturile de ţiţei.

„Este esenţial ca plafonul de preţ să fie coborât până la un nivel care nu permite Kremlinului să înregistreze profituri taxabile din exporturile de petrol şi de asemenea să fie restricţionate restul importurilor de petrol şi gaze din Rusia”, a spus Lauri Myllyvirta.

Chiar dacă reducerile de preţ la petrolul rusesc se extind, există întotdeauna posibilitatea ca Rusia să decidă în mod arbitrar să îşi reducă producţia, ceea ce ar impulsiona preţul global al ţiţeiului având în vedere că Rusia este al doilea producător mondial de ţiţei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...