Vânzările Volkswagen la nouă luni au depăşit pentru prima oară 7 milioane vehicule, datorită Chinei

Vânzările Volkswagen au depăşit pentru prima oară, la nouă luni, nivelul de 7 milioane de vehicule, susţinute de cererea din China care a compensat declinul din Europa, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 06:42
Vânzările Volkswagen la nouă luni au depăşit pentru prima oară 7 milioane vehicule, datorită Chinei

Livrările la nivel mondial au urcat cu 4,8%, la 7,03 milioane de autoturisme şi SUV-uri, în primele nouă luni. Vânzările din septembrie au avansat cu 7%, la 856.900 de unităţi.

Producătorul mărcilor Volkswagen, Audi şi Porsche se bazează pe creşterea din China, cea mai mare piaţă auto la nivel mondial, pentru compensarea declinului cererii în Europa, unde piaţa este pe cale să înregistreze o evoluţie negativă pentru a-l şaselea an consecutiv.

Volkswagen vrea să devanseze General Motors şi Toyota Motor pnă în 2018 şi să devină cel mai mare producător auto mondial.

„Datorită poziţiei internaţionale şi a gamei convingătoare de produse am fost capabili să răspundem bine incertitudinilor din zona euro şi situaţiei dificile pe ansamblul pieţei”, a declarat într-un comunicat Christian Klingler, directorul de vânzări al grupului.

Vânzările Volkswagen în China au avansat în primele nouă luni cu 18%, la 2,35 milioane de unităţi, susţinute de automobile fabricate local, precum Audi Q3 şi SUV-ul Q5.

În Europa, livrările au scăzut cu 2,4%, la 2,73 milioane de vehicule.

În luna martie, Volkswagen a prezentat o strategie de majoare a capacităţii de producţie în China cu 60% până în 2018, într-un proiect de 9,8 miliarde de euro care include construirea de fabrici şi creşterea forţei de muncă în această ţară cu 22%, la peste 100.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea ...
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la......
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
În urma articolului publicat de Economica, care anunța închiderea tuturor recepțiilor pentru clienți, sedii proprii ...
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul ...
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...