Privatizarea CFR Marfă la un pas de eşec. Statul nu s-a înţeles cu Gruia Stoica

Comisia de privatizare a CFR Marfă şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns până la această oră, în întrevederea de luni, la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, cele două părţi aflându-se spre finalul negocierilor.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 14:30
Privatizarea CFR Marfă la un pas de eşec. Statul nu s-a înţeles cu Gruia Stoica

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern.

Anexa actului normativ prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termen limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, şi va începe analiza doar după ce va primi de la GFR informaţii care lipsesc din notificarea depusă în urmă cu două săptămâni.

„Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzacţiei, o notificare, din partea cumpărătorului. Solicitarea nu este completă, nu conţine elemente importante legate de definirea pieţelor, şi noi avem nevoie, alături de Comisia Europeană, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat să completeze informaţiile depuse. Aveau la dispoziţie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informaţiile respective. Cu cât vin cu ele mai repede, cu atât noi putem să demarăm analiza noastră”, a declarat joi pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...